Fix la țintă: polițistele cărășene s-au întrecut la tir cu pistolul VIDEO

Fix la țintă: polițistele cărășene s-au întrecut în măiestria de ochi ținta, în cadrul competiției organizate în cinstea Zilei Femeii. Mai multe polițiste din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, dar și din cadrul altor structuri județene, au participat la concursul de tir organizat la nivelul inspectoratului, cu ocazia Zilei de 8 Martie.

Atente la mânuirea armamentului, cu multă precizie au ochit ținta piept cu cercuri amplasată la 15 metri distanță, cu 10 focuri, cele mai multe dintre colege obținând punctaje foarte bune.

Cel mai bun punctaj, 95 de puncte din 100, a fost obținut de o colegă din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, urmată foarte aproape în clasament de alte două polițiste din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Serviciul de Ordine Publică și Biroul pentru Protecția Animalelor, care au obținut 94, respectiv de 93 puncte.

Indiferent că activează în structuri operative sau neoperative, polițistele participante la competiția de astăzi au dovedit că sunt foarte dibace în controlarea mișcărilor în direcția țintei astfel încât să obțină o tragere de mare precizie.

Ședința de tragere s-a desfășurat sub atenta coordonare și supraveghere a specialiștilor din cadrul Biroului de Pregătire Profesională al Inspectoratului.

Toate colegele participante au fost felicitate de șeful inspectoratului, fiind recompensate cu diplome, flori și daruri, dăruite cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor- Regiunea 1 Caraș-Severin și Corpului Național al Polițiștilor.

Felicitări tuturor participantelor pentru curaj și determinarea de a fi cele mai bune!

Comentarii

comentarii