Flăcările au distrus 3 hectare de pădure și 9 hectare de fâneață în Caraș Severin VIDEO
Pompierii militari cărășeni au intervenit pentru stingerea a opt incendii de vegetație uscată, pe raza administrativ-teritorială a localităților Reșița, Cornea, Fîrliug, Mehadia, Dalboșeț, Sichevița și Glimboca. Flăcările au distrus peste 9 ha de teren. De asemena, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă au intervenit pentru lichidarea unui incendiu la fondul forestier, pe raza administrativ-teritorială a localității Sichevița, în urma căruia au ars aproximativ 3 ha de litieră de pădure.
Arderile de vegetație uscată sunt interzise, potrivit legii. Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se face numai după obținerea acordului de la Agenția pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu foc de la primărie și cu respectarea următoarele reguli:
- condiții meteorologice fără vânt;
- desfășurarea arderii numai pe timp de zi și supravegherea permanentă a arderii;
- colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
- executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
- stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii și interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.