FOTO Alpinistul Cornel Galescu pleacă într-o nouă aventură pe cel mai înalt vârf din Australia

varf munte PapuaAlpinistul caransebeşean, Cornel Galescu, vrea să fluture din nou cu mândrie drapelul României şi sigla oraşului natal – Caransebeș, într-o nouă aventură pe cele mai înalte culmi ale planetei. De data aceasta aventura sa are ca ţel cucerirea celui mai înalt vârf din Australia, Carstensz Pyramid, din Papua Noua Guinee, chiar în această toamnă.
Expediţia face parte din proiectului „România extremă”, pe care Coco Galescu l-a iniţiat cu mulţi ani în urmă şi prin care şi-a propus să atingă cele mai înalte şi îndepărtate puncte de pe Glob.
La fel ca şi celelalte expediţii, şi această nouă aventură a caransebeşeanului este susţinută financiar de către Primăria Caransebeş care a alocat 45 mii lei, jumătate din suma necesară pentru realizarea expediţiei.
De la Polul Nord la Polul Sud, din Himalaya în Anzi, din Alaska în Patagonia, prin Caucaz, Alpi, Laponia, Turcia sau Kilimanjaro, municipiul Caransebeş a fost reprezentat cu cinste de către Coco Galescu. Aproximativ 30 de ani de alpinism la cel mai înalt nivel, în cele mai îndepartate colţuri ale planetei. ” Am fluturat cu mandrie si emoţie drapelul României şi sigla oraşului natal, purtând în suflet dorinţa unei naţiuni de a se prezenta demnă şi curajoasă în Marile Bătălii cu limitele naturii umane ” – Coco Galescu.
Expediţia pentru care se pregăteşte este una deosebită, nu atât din punct de vedere al înălţimii muntelui, ci prin faptul că este o zonă extremă, puţin cunoscută, sălbatică, în care jungla şi pădurile tropicale sunt printre cele mai bine conservate. Şi apoi a venit rândul unui alt continent, Australia-Oceania, să fie cucerit de către temerarul Coco Galescu.
Ultima expediţie a acestuia a fost în decembrie 2011, la Polul Sud.
Ce-l determină pe iubitorul acestui sport să pornească într-o nouă aventură?
După aceste expediţii şi anii de alpinism, a ajuns la concluzia că acest sport nu este decât ” o mică fărâmă” din ceea ce înseamnă aventura în general, şi când se referă la aventură se raportează la tot ceea ce a dus la descoperiri, la tot ce s-a realizat de-a lungul istoriei omenirii. Toate acestea ţin de o anumită curiozitate, de dorinţa omului de a-şi depăşi limitele, de a duce mai departe aceste bariere care la momentul respectiv erau considerate de netrecut.
„Orice om are nevoie de rezultate, de împliniri, şi dacă această împlinire se suprapune peste gândurile şi peste planurile tale este în mod firesc o satisfacţie şi o bucurie, pentru că nimic nu este mai frumos decât un lucru împlinit, iar dacă acel lucru face parte dintr-o etapă, dintr-un plan mare, pentru că viaţa noastră este o cursă mare la capătul căreia putem privi înapoi cu mulţumire, cu bucurie, cu satisfacţia că tot efortul şi tot ce s-a întâmplat în viaţa noastră a avut o menire. La capătul tuturor eforturilor noastre umane este acest sentiment de desăvârşire. Nu contează că urcăm pe panta munţilor, sau că mergem de-a lungul apelor, sau că plecăm în spaţiu, sau încercăm să descoperim cele mai ascunse taine ale matematicii, până la urmă drumul nostru are un ţel, acela de a ne descoperii pe noi ca fiinţă raţională pe această planetă şi avem fiecare dintre noi o anumită misiune, facem parte dintr-un complex şi avem un rol şi o datorie de a sprijinii această tendinţă a speciei de a se descoperii pe sine”, a precizat alpinistul.

Comentarii

comentarii