Grav accident de circulație cu mașina strivită în zidul de sprijin la Domașnea VIDEO

Un grav accident rutier care se putea termina tragic, a avut loc azi pe DN 6, pe raza localității Domașnea. Mai exact, din cauza vitezei excesive și a lipsei de experiență a șoferului, un autoturism a intrat în derapaj și s-a răsturnat în afara părții carosabile a drumului. Răsturnat, este un termen vag, fiindcă de fapt, autoturismul s-a rostogolit și s-a oprit pe o parte aproape lipt de zidul de sprijin al dealului.

În timp ce un bărbat de 51 de ani din Craiova, conducea un autoturism înmatriculat în altă țară, într-o curbă la stânga, autoturismul a lovit parapetul și apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului au rezultat doi răniți ușor, un bărbat de 36 de ani și o tânără de 22 de ani, pasageri pe locurile din spate, care au fost transportați la Spitalul Municipal Caransebeș în vederea efectuării de investigații medicale.


La fața locului a intervenit de urgență Detașamentul de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție şi comandă, și un echipaj SMURD. La locul accidentului a sosind şi un echipaj SAJ și unul al IPJ.


În autoturism se aflau 4 persoane. Toți cei patru ocupanți au ieșit singuri din mașină. Doi dintre pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind mai apoi transportați de echipajele SMURD şi SAJ, la spital.

Traficul s-a desfășurat cu greutate mai bine de o oră fiind dirijat de polițiștii de la serviciul rutier.

Citeste si

Autoturism oprit pe DN6, după intervenția polițiștilor și focuri de pistol VIDEO

Autoturism oprit pe DN6, după intervenția polițiștilor și focuri de pistol. Polițiștii din cadrul Poliției …