Grefierii de la Tribunal au întrerupt activitatea VIDEO

Grefierii de la Tribunalul Caraș-Severin și-au întrerupt activitatea timp de o oră și au ieșit în fața instituției pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confrunta profesia.

Suplimentarea schemei de personal, în condițiile în care un grefier de la Tribunalul Caraș-Severin are în lucru până la 200 de dosare pe zi, dar și îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt principalele revendicări ale celor peste 50 de grefieri care au protestat, astăzi, în fața sediului instituției.

Alături de protestatari s-a aflat și un fost prim-grefier, în prezent pensionar, care a dorit să fie solidar cu colegii săi.

Grefierii din Caraș Severin vor continua protestele dacă negocierile purtate la nivel central vor eșua.

Comentarii

comentarii