Gustav Busch, la 120 de ani de la naștere

Să ne aducem aminte de personalităţi care au văzut lumina zilei în Banatul Montan:
Gustav Busch, la 120 de ani de la naștere.

Una dintre misiunile culturale însuşite de către Forumul Democratic al Germanilor din
judeţul Caraş-Severin şi de către Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa
este cea de a reaminti iubitorilor de cultură şi spiritualitate personalităţile care s-au născut sau
au trăit pe meleagurile Banatului Montan, numele lor fiind trecute în cartea de aur a acestui
spaţiu de interferenţe culturale.

De data aceasta să ne aducem aminte de o personalitate muzicală care s-a născut și a trăit
la Reșița. Este vorba despre Gustav Busch. Iată ce scria Sepp-Karl Kaschak, sub titlul
„Conaționalii noștri: Gusti Busch. Croitor, muzician, veteran de război și prizonier în Siberia,
lăcătuș, profesor de muzică pentru vioară, aranjor și om”, printre altele despre acesta: 
„Născută la 29 martie 1906 în Reșița, mama sa, Maria, era gospodină, iar tatăl, Raimund,
își conducea propriul atelier de croitorie.

După liceu, Gusti Busch a învățat croitorie de la tatăl său și a practicat această profesie câțiva ani. A învățat să cânte la vioară, unul dintre profesorii săi a fost prof. Josef Brandeisz din Timișoara. La vârsta de 16 ani cânta deja la trombon și la vioară în orchestra simfonică a fabricii. Mai târziu a avut și propria orchestră de muzică de dans. Era căsătorit și avea o fiică și un fiu. … A fost membru al orchestrei simfonice a fabricii,
al ansamblului de operetă și al orchestrei bisericii catolice. A câștigat mai multe premii la
concursuri de amatori din București. A fost profesor de vioară la Conservatorul din Reșița. A
fost un aranjor excelent și era foarte apreciat de elevii săi, de colegi și de locuitorii Reșiței. A
murit la 5 aprilie 1963, la Reșița.”


Anul acesta, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa și Forumul
Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin au marcat împlinirea a 120 de ani de la
nașterea lui Gustav Busch, printr-un plic filatelic ocazional şi o ştampilă adecvată.

Erwin Josef Tigla

Citeste si

Autoturism oprit pe DN6, după intervenția polițiștilor și focuri de pistol VIDEO

Autoturism oprit pe DN6, după intervenția polițiștilor și focuri de pistol. Polițiștii din cadrul Poliției …