Guvernul nu a alocat niciun leu pentru lăcaşurile de cult în bugetul pe 2016. PF Daniel a reacționat: Vestea nu ne bucură

Executivul nu a alocat niciun leu pentru lăcaşurile de cult în proiectul de buget pentru 2016, în condiţiile în care anul acesta s-au dat 170 de milioane de lei, informează B1 TV. Şi bugetarii sunt afectaţi. Salariul minim nu va mai creşte de la 1 ianuarie la 1200 de lei, aşa cum promitea fostul guvern. Iar plafonul pentru programul prima casă este redus la 1, 5 miliarde de lei.

Guvernul de tehnocraţi nu mai dă niciun pentru pentru biserici. Potrivit Bugetului de stat pe 2016, publicat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe, se poate observa cu ușurință că, la rublica Lăcașuri de Cult – apare cifra 0. Asta în condiţiile în care anul acesta s-au dat 170 de milioane de lei. Şi bugetarii sunt afectaţi.

”Pe salariul minim vom analiza impactul creşterii şi, eventual, vom recomanda ce creşteri pot avea loc. Dar acest studiu trebuie să fie într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte. Din câte ştiu, şi alte instituţii europene fac un studiu similar, pentru că această măsură poate afecta semnificativ competitivitatea României”, a anunţat ministrul Finanţelor.

După aflarea veștii că executivul condus de Dacian Cioloș nu va mai da niciun ban pentru construcția Catredalei Mântuirii Neamului, Biserica Ortodoxă Română a avut prima reacție.

”Vorbim despre un proiect, un proiect nu înseamnă o lege finală. Este o veste care nu ne poate bucura, dar considerăm că construcţiile începute, inclusiv proiectul Catedralei naţionale va putea fi continuat, întrucât conform legii Catedralei din 2005, fondurile alocate pentru această importantă construcţie nu provin doar din partea statului, în primul rând sunt fonduri alocate de Biserică, alocate prin donaţiile credincioşilor şi în ultimul rând din partea instituţiilor statului. Proiectele aflate în derulare în acest moment în cadrul Patriarhiei Române nu vor stopate, cel mult procesul de edificare al lor va fi unul evident afectat, dar în niciun caz stopat”, a spus Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit Digi 24.

Totodată, stoparea finanțării bisericilor din bani publici a fost una dintre solicitările protestatorilor care au manifestat stradal în urmă cu aproximativ o lună, după producerea evenimentului tragic din Clubul Colectiv. În același timp, ei au cerut și impozitarea averilor bisericești.

Menționăm că BOR deține aproape 80.000 de hectare de teren arabil și păduri. Biserica Ortodoxă mai deține restaurante, hoteluri, ferme și fabrici.

Patriarhul Daniel, spune că Patriahia este de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci și să renunțe la salariile de la stat.

”Suntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să și renunțăm la salarii de la stat, dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv ne-a luat statul ca proprietăți. Noi nu avem nevoie să stăm cu mâna întinsă la stat tot timpul, dar statul să dea înapoi ceea ce a luat și cu tot echilibrul acesta nu mai avem nevoie de salarii de la stat și altele”, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe.

napocanews.com

Comentarii

comentarii