Hai să facem drumul morții – DN6 – mai sigur! VIDEO

Serviciul Rutier din cadrul IPJ Caraș-Severin are nevoie de implicarea ta! Am pregătit un chestionar scurt și anonim, care ne va ajuta să înțelegem mai bine cum putem preveni accidentele rutiere pe tronsonul Topleț-Sacu al DN6 (E70).
Ai 2-3 minute? E tot ce trebuie ca să ne dai o mână de ajutor!
Sau scanează codul QR inserat in comentarii

 Părerea ta chiar contează – împreună putem face drumul mai sigur pentru toți!
Dă mai departe postarea ca să ajungă la cât mai mulți conducători auto (și nu numai).

IPJ Caraș-Severin dorește sa consulte comunitatea cu privire la zonele pe care participanții la traficul rutier le consideră periculoase de pe DN6. Chestionar online pentru prevenirea accidentelor

Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a demarat o nouă campanie de prevenire a accidentelor rutiere pe tronsonul DN6, între localitățile Topleț și Sacu.

Inițiativa vizează consultarea comunității cu privire la zonele de pe acest tronson de drum pe care le consideră ca fiind cu risc ridicat de accidente și integrarea acestora în aplicațiile GPS utilizate frecvent de șoferi.

Pentru a construi o imagine cât mai clară asupra pericolelor din trafic, polițiștii invită toți participanții la trafic să completeze un chestionar anonim ce durează doar 2-3 minute.

Răspunsurile colectate vor contribui la:

* identificarea principalelor cauze despre care participanții la trafic consideră că duc la producerea accidentelor;
* identificarea modalității preferate de informare a conducătorilor auto cu privire la zonele periculoase de pe DN6;
* evaluarea modului în care aplicațiile de navigație sunt folosite pentru evitarea riscurilor.

Chestionarul este disponibil online, și face parte dintr-un efort mai larg de colaborare între autorități și comunitatea rutieră, pentru a spori siguranța pe unul dintre cele mai tranzitate drumuri din județ.

Pentru completarea chestionarului, accesați linkul https://forms.gle/bVHGTYZGrEAfZFrZA sau scanați codul QR

Fiecare opinie ne ajută. Ne dorim ca șoferii să se simtă în siguranță și să aibă acces la informații actualizate despre pericolele din trafic, direct în aplicațiile GPS.

Cu ajutorul comunității putem preveni accidente și salva vieți!

Citeste si

ANUNȚ OPRIRE APĂ în Reșița – avarie – 03.08.2026

În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă, seva sista furnizarea apei …