Handbal Club Adrian Petrea merge mai departe

Handbal Club Adrian Petrea a început săptămâna aceasta pregătirile pentru viitorul campionat, în care gruparea reşiţeană va beneficia şi de aportul celor doi jucători de valoare sosiţi în intersezon. Noii handbalişti ai echipei reşiţene, Emilian Turcu şi Paul Giotoiu, au în comun faptul că fostele lor formaţii părăsesc Liga Naţională dupa sezonul 2015-2016.

Coordonatorul Emilian Turcu, care a mai jucat pentru HC Caraş-Severin, vine acum de la CSM Ploieşti, formaţie care a retrogradat din Ligă la finele campionatului. Turcu a fost însă unul dintre cei mai buni jucători ai ploieştenilor, şi cel mai inspirat marcator al echipei, cu 153 de reuşite. „Chiar mi-am dorit să vin aici. A fost suficient să primesc un telefon, în scurt timp ne-am înţeles. Am semnat pentru două sezoane. Perioada petrecută la HC Caraş-Severin a fost una frumoasă, dar mai scurtă decât mi-aş fi dorit. Acum sunt la HC Adrian Petrea, e un alt proiect şi sunt convins că nu vom avea problemele pe care le-am avut la HC Caraş-Severin” a spus coordonatorul Emilian Turcu.

La rândul său, pivotul Paul Giotoiu a jucat opt sezoane pentru Energia Tg. Jiu, formaţie cu care a cunoscut gloria, dar şi decăderea. În sezonul recent încheiat, oltenii s-au salvat de la retrogradare, însă problemele financiare îi vor obliga probabil să renunţe la participarea în Ligă. Contactaţi de oficialii de la Reşiţa, Turcu şi Giotoiu s-au arătat imediat dispuşi să pună umărul la continuarea cu succes a proiectului numit HC Adrian Petrea. Cei doi jucători, care au semnat cu HC Petrea pentru două sezoane, sunt singurele transferuri realizate în această vară de gruparea reşiţeană, care nu intenţionează să mai achiziţioneze alţi jucători în intersezon.

Din lotul avut la dispoziţie în campionatul 2015-2016 au plecat Cristian Lela şi Marius Grozăvescu, ultimul anunţându-şi retragerea din activitatea de performanţă.

Comentarii

comentarii