Hurem – condiția umană

Un spectacol teatru-dans prins în vâltoarea unor durități, unor realități asemeni unui adevăr care nu îl face pe om mai liber, ci doar mai puțin popular. Dacă cortina e ridicată cu versuri shakespeariene, întrezărim influențele începutului de secol trecut, ale lui Mayerhold și al său constructivism pentru ca apoi să ne reculegem în Teatrul Sărac al lui Grotowsky. O alcătuire moderată ce cade ca un clopot peste fiecare spectator, transfigurându-l și constrângându-l în propria tăcere mută.
Poate faptul că Hugo Wolf este la bază coregraf nu a pus atât de mult accent pe text ci
mai mult pe mesajul trupului uman. Există în puținul text, ecourile versurilor lui Ion Minulescu
și ale lui Radu Gyr, venite ca o eliberare sufletească într-un trup ce își caută aripi, pentru că
teatrul este pînă la urmă un zbor către libertatea spirituală.
Dacă isteria vocală nu acoperea într-un mod ușor hiperbolic mesajul trupurilor, spectacolul ar fi respectat cu desăvârșire convenția teatrului – dans. Etapele vieții alcătuite din copilărie, adolescență, maturitate și trista bătrânețe sugerate până la un punct s-au spulberat spre
final printr-o confuzie generală. În loc să ne invoce perisabilitatea ființei umane și trista ei trecere
ca un fâlfâit de aripi, ne-a ademenit cu o cădere bruscă într-un amalgam care n-a respectat nici o
convenție, ci doar a umplut scena cu simboluri care nu interacționau între ele.
Mesajul care rămâne în mintea spectatorului este până la urmă unul al inutilității, dar și al
posibilității de a zbura, dacă știi să-ți faci aripi. Totul depinde de starea fiecăruia de a înțelege că
zborul este doar pentru cei puternici.
Hugo Wolf, un om de teatru extrem de apreciat în Reșița și în țară a respectat până la
urmă cotidianul, și ne-a arătat panorama unei lumi în derivă, regăsind ceea ce spune și Beckett
nimic mai comic decât nefericirea. Până la urmă omenirea trăiește doar o criză de ideal și fiecare
este stăpân pe ceea ce vrea să-și construiacă în viață, ca o alternativă a dreptului de a decide.
Este meritul creatorului, care de cele mai multe ori este și liberul arbitru, de aceea
regizorul ne-a lansat provocarea de a zbura alături de el sau de a cădea ireversibil în blazare.

Teatrolog, Loredana Goagă