Iarna iși va face de cap și în Banat- Avertizare meteo

Iarna iși face de cap; se anunță ninsori, polei, intensificari ale vantului in Maramures, Crisana, Transilvania, Moldova, Banat, Dobrogea, Muntenia.

Începând de sâmbătă seara şi până luni dimineaţa, vor fi ninsori, polei şi intensificări ale vântului pe arii extinse din Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova, iar în regiunile sudice vor fi precipitaţii mixte şi polei.

În intervalul menţionat, între ora 22:00 (sâmbătă) şi ora 2:00 (luni), va ninge, în general slab, dar pe arii extinse în Maramureş, Crişana, Transilvania şi Moldova şi local în Banat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

În regiunile sudice la început vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depunerile de polei, apoi va ninge pe arii restrânse, mai ales în Dobrogea şi estul Munteniei, scrie adevarul.ro.

Meteorologii spun că vântul se va intensifica temporar în toată ţara, cu viteze ce vor depăşi local 50 km/h, în special în sud-vest şi centru. În zonele de munte, ninsorile, izolat mai însemnate cantitativ, vor fi temporar viscolite, iar rafalele de vânt vor avea peste 70…80 km/h.

Urmare a datelor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie care prognozează ninsori, depunere de polei și intensificări ale vântului în intervalul 03.01.2015, ora 22.00 – 05.01.2015, ora 02.00, pentru Maramureş, Crişana, Transilvania, Moldova, Banat, Dobrogea şi estul Munteniei, pe drumurile naționale și europene, CNADNR SA acţionează preventiv răspândind materiale antiderapante pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi pe care există riscul formării lunecuşului şi poleiului.

Atenţionăm participanţii la traficul rutier asupra faptului că, din cauza precipitațiilor mixte şi a temperaturilor scazute, poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante răspândite pe partea carosabilă a drumurilor naţionale şi a sectoarelor de autostrăzi, în aceste zone existând posibilitatea ca pe anumite sectoare să alterneze suprafeţe lunecoase cu suprafeţe umede.

O altă măsură de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de fenomenele meteo menţionate mai sus, se referă la monitorizarea modului în care îşi desfăşoară activitatea firmele angajate de CNADNR SA pentru întreţinerea pe timp de iarnă a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi.

În acest context, CNADNR SA recomandă tuturor participanţilor la trafic să pornească la drum doar cu autovehicule echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să folosească cât mai mult frâna de motor şi să evite depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiţii de maximă siguranţă.

Rugăm participanţii la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360. De asemenea, reamintim participanţilor la trafic că pot furniza şi obţine informaţii despre starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA www.cnadnr.ro.

Comentarii

comentarii