Așa cum se spune în poveștile bătrânilor, exact așa s-a întâmplat de această dată. Sfântul Andrei a adus și în sudul Banatului Montan prima zăpadă din această iarnă, aducând la Padina Matei prima ninsoare consistentă din acest an.
De dimineață, satul s-a trezit acoperit de un strat de zăpadă de aproximativ 10 centimetri, transformând întreaga zonă într-un peisaj de început de iarnă aadevărată.
Utilajele de deszăpezire ale Primăriei au pornit imediat la treabă, asigurând circulația pe străzile localității, iar localnicii și-au curățat trotuarele și curțile, obișnuiți deja cu primele semne ale iernii.
Ninsoarea a dat puțin peste cap planurile pentru minivacanța de 1 Decembrie, atmosfera de sărbătoare adusă de fulgii de nea a fost întâmpinată cu bucurie.
Padina Matei, situată la intrarea în Clisuri a Dunării în Munții Locvai, este accesibilă pe drumul comunal DC49, din Moldova Nouă, pe o distanță de aproape 12 kilometri. Pe același traseu se găsesc și două dintre cele mai vizitate obiective naturale din zonă: cascadele Burăul Mare și Modăvița, care atrag anual mii de turiști.
La doar câțiva kilometri, în pitorescul sat turistic Gârnic unde călătorii pot găsi numeroase pensiuni, făcând din această regiune o destinație ideală pentru cei care vor să se bucure de liniștea și frumusețea Banatului de munte.
Un reportaj de Adi Neagu







Info CS