Anul acesta, sub coordonarea Băncii pentru Alimente – Sucursala Timișoara, Asociația Uniți Reușim se alătură Colectei Naționale de Alimente, cu puncte de colectare amenajate în mai multe supermarketuri din Reșița.
Dragi concetățeni, vă invităm să faceți parte din această mișcare națională de solidaritate. Fiecare produs donat poate schimba ziua unui om și poate aduce un strop de liniște în casele celor vulnerabili din județul nostru.
La prima oră, voluntarii noștri – studenții Departamentului de Asistență Socială și elevii Colegiului Național „Diaconovici Tietz” – au dat startul campaniei cu energie și dedicare.
ISU Semenic Caraș-Severin s-a alăturat imediat cu prezență, sprijin și exemplu, demonstrând încă o dată că atunci când haina statului te girează, binele prinde altă greutate, altă forță și altă direcție. Iar noi suntem mândri să-i avem alături în această misiune.
Împreună cu partenerii noștri și cu toți voluntarii implicați, transformăm cumpărăturile obișnuite în fapte bune care contează cu adevărat. Mulțumim tuturor celor care aleg să pună umărul acolo unde este nevoie!
5–7 decembrie – trei zile în care fiecare dintre noi poate pune o cărămidă la construcția speranței.
Vă așteptăm în punctele de colectare din magazinele participante. Împreună, facem Binele mai Bine!
Pentru cei care încă se întreabă dacă binele mai are loc în lumea asta, răspunsul e simplu: da, atunci când alegi să-l faci. Iar noi nu doar vorbim despre implicare — o demonstrăm. Întotdeauna.
Uniți Reușim nu e doar un nume, e o realitate construită cu oameni, curaj și fapte. Iar când în aceeași linie stau voluntarii, comunitatea și haina statului care te girează, binele nu mai e opțional — devine inevitabil.












Info CS