În sfrarsit, BNR recunoaşte că băncile i-au jecmănit pe români

BNR recunoaşte în ceasul al 12-lea că băncile i-au „jecmănit” pe români în perioada de boom economic: au practicat comisioane excesive, au stabilit dobânzi aleatorii şi greu de calculat şi i-au supraîndatorat pe clienţi.

Bancherii au utilizat mecanisme de dobândă care nu puteau fi înțelese de clienți, au practicat comisioane excesive și au supra-îndatorat debitorii, recunoaşte în fine BNR într-un raport, lucruri acuzate și de consumatori în ultimii ani.

Angajații slabi pregătiți din sistemul bancar au făcut ca debitorii să fie uneori incomplet informați împotriva riscurilor de bază ce vin cu un credit, arată raportul BNR citat de Profit.ro.

Raportul mai remarcă „practicarea de comisioane excesive şi expunerea unor categorii vulnerabile la produse având o volatilitate ridicată a factorilor de risc”.

În privința dobânzilor nu poate fi vorba decât despre practicarea unor rate interne, netransparente, a variației acestora, care au dus la creșterea ratelor lunare într-o perioadă în care referințele din piață au scăzut la minime istorice. Astfel, în loc ca dobânzile clienților să scadă, cu reducerea EURIBOR, LIBOR, ROBOR, acestea au crescut după voința băncilor, care au căutat să-și sporească veniturile.

Unele bănci au perceput comisioane, sub diferite nume, care ajungeau până la o treime din rata lunară.

Comentarii

comentarii