Încă un caransebeșean liberal intră în rândul consilierilor județeni

Consilierii județeni PNL au votat în ultima ședință CJ hotărârea privind validarea mandatului de consilier județean a fostului director CAROMET S.A din Caransebeș, Petru Pavel Ponețchi.
Ca urmare a încetării de drept a mandatului de consilier județean a lui Ilie Iova, PNL a propus un nou membru al grupării politice, ”înscris ca supleant la poziția nr.28 în lista de candidați ai Uniunii Social-Liberale (alianță politică), face parte din partidul politic care l-a propus pe lista alianței politice” în vederea validării acestuia în ședința extraordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin din luna mai2016.

Astfel că la ședința extraordinară a CJ, caransebeșeanul liberal Pavel Petru Ponețchi a depus jurământul pentru noua funcție, cea de consilier județean.
Acesta a mai avut două mandate consecutive de consilier județean în 2004 și 2008, perioadă în care a fost și declarat incompatibil de către ANI pentru deținerea simultană a două funcții de conducere.

De numele lui Ponetchi este legat un scandal din 2006. Presedintele SCR il acuza pe fostul director al Caromet ca, printr-o inginerie financiara, a prejudiciat societatea cu 4 miliarde de lei vechi. Astfel, in 2003, pe cand era director, Pavel Ponetchi ar fi vandut drept fier vechi profile de otel catre o firma de fier vechi a fostului sau ginere.
5 Mai (8)

Comentarii

comentarii