Incendiu în satul Prisian comuna Buchin

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au intervenit, în colaborare cu pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Buchin, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei locuințe din satul Prisian, comuna Buchin.

La sosirea forțelor, ardeau camera centralei și elemente din acoperișul acesteia pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Pompierii au acționat imediat pentru localizarea incendiului și limitarea extinderii flăcărilor la întreaga gospodărie. În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.

Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric. 

Pentru a preîntâmpina producerea unor situații de urgență asemănătoare, reamintim cetățenilor principalele măsuri de prevenire:

✔efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice și nu lăsați în funcțiune, nesupravegheate, aparatele electrice;

✔ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

✔ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

✔ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Comentarii

comentarii