INCEPE SEMINARUL DIDACTICA INTERNAȚIONAL Ediția a XXVIII-a – 2019, REȘIȚA

Miercuri, 15 mai 2019, Sala Aula Magna a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reșița găzduiește de la ora 15:00, deschiderea SEMINARULUI DIDACTICA INTERNAȚIONAL, Ediția a XXVIII-a – 2019, organizat de Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.

Tema impuls a Seminarului Didactica Internațional este: Educația și formarea profesională sub aspectul integrării valorilor naționale în context european.

La lucrările Didacticii participă şi o delegaţie din Italia formată din cadre didactice și sociologi din regiunea Abruzzo, care vor susține prezentări ce urmăresc punerea în valoare a importanţei motivaţiei în obţinerea performanţelor şcolare, a rolului centrelor sociale pentru tineri în reducerea abandonului școlar timpuriu, integrarea dimensiunii de gen pentru prevenirea și combaterea violenței, învățarea funcțională a artei muzicale prin pictura și matematică.

Comentarii

comentarii