Inflatie de betivani la volan pe soselele judetului – 6 dintr-o lovitura

Inflatie de betivani la volan pe soselele judetului. Mai multe persoane cercetate pentru conducere sub influența  alcoolului sau a altor substanțe, în weekendul trecut. Polițiștii cărășeni efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii, în acest sfârșit de săptămână, a mai multor infracțiuni la regimul rutier. Vizate sunt 6 persoane, bănuite că ar fi încălcat normele legale, în special pe cele cu privire la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului .

 

Astfel, la data de 10 noiembrie, în jurul orei 00.32, polițiști din cadrul Poliției orașului Anina au oprit pentru control, pe raza localității, un autoturism în care se aflau conducătorul auto împreună cu propietarul mașinii. Din verificări a rezultat faptul că bărbatul de 30 de ani, aflat la volan, nu ar fi posedat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

La data de 10 noiembrie, în jurul orei 01.40, Poliția municipiului Caransebeș a fost sesizată despre faptul că în localitatea Zăgujeni s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări a reieșit faptul că un tânăr de 23 de ani, în timp ce circula cu bicicleta pe DC 7A, fără a purta cască de protecție și vestă reflectorizantă, ar fi pierdut controlul ghidonului și ar fi căzut pe partea carosabilă, fiind transportat de urgență la spital. La testarea cu aparatul alcooltest a acestuia, a rezultat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din accident, a rezultat rănirea gravă a biciclistului.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Oravița efectuează cercetări cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 06.11, pe DJ 571 C, la ieșire din localitatea Ilidia către Ciclova Română, un bărbat de 41 de ani, din Anina, ar fi ajuns cu mașina într-un șanț de marginea drumului, pe fondul consumului de alcool, la testarea etilotest rezultând o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din fericire, în urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită, iar conducătorul auto a fost transportat la spital pentru prelevare mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările.

 

Aceeași măsură a fost luată și în cazul unui bărbat de 56 de ani din Timișoara, bănuit că în 10 noiembrie, ora 02.30, ar fi condus un autoturism pe DN 57, între localitățile Svinița și Cozla, având o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și ar fi părăsit cu auto partea carosabilă lovindu-se de parapeții din beton de pe marginea drumului.

Din accident a rezultat rănirea ușoara a conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital.

 

 

Tot la data de 10 noiembrie, în jurul orei 02.57, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au oprit în trafic un auto condus de un tânăr de 25 de ani din Timișoara, care avea un comportament agitat. În urma testării cu aparatul DrugTest a acestuia, polițiștii au obținut rezultat pozitiv în cazul a 3 substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge și urină, în scopul determinării prezenței în organism a substanțelor psihoactive. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările.

 

În acest context, aducem în atenţia conducătorilor auto și celorlalți conducători de vehicule, câteva aspecte legate de consumul de alcool sau de alte substanțe:

Consumul de alcool sau alte substanțe înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice.

Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește la 2, 3, 4, 5 secunde.

La o viteză de 90 de km/h, mașina parcurge circa 25 de metri într-o singură secundă, iar distanța totală de frânare până la oprirea efectivă este de 86 de metri.

Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Stimaţi conducători auto, șofatul şi alcoolul nu sunt compatibile! 

NU CONDUCEŢI SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI!

Pentru evitarea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraș-Severin recomandă conducătorilor de vehicule:

Inflatie de betivani la volan pe soselele judetului. Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.

Atenție, șoferi! Refuzul de vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat nu este o soluţie, întrucât legea prevede o sancţiune cu închisoarea de la 1 la 5 ani. 

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.

Inflatie de betivani la volan pe soselele judetului. Conduceţi cu multă atenţie şi respectați prevederile legale!

 

Comentarii

comentarii