Informarea părinţilor – siguranţa copiilor!

La Şcoala Gimnazială ”Mihai Peia” din Reşiţa, a fost organizată o nouă sesiune de informare cu participarea părinţilor elevilor clasei a V-a B, grup ţintă al Campaniei de prevenire a delincvenţei juvenile în rândul minorilor care nu au împlinit vârsta răspunderii penale, adică 14 ani, campanie desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean în parteneriat cu a D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin.

Întâlnirea a fost organizată sub forma unei dezbateri în cadrul căreia au fost abordate o paletă largă de tematici care să răspundă nevoii de informare a părinţilor aşa cum a reieşit din sondajul de opinie realizat la începutul campaniei, respectiv: prezentarea fenomenului delincvenţei juvenile şi a semnelor timpurii ale apariţiei acestuia cu exemplificarea unor fapte ce se circumscriu comportamentului antisocial, identificarea cauzelor şi a condiţiilor care favorizează adoptarea unui comportament delincvent de către tineri, enumerarea riscurilor la care se expun cei care săvârşesc fapte care contravin reglementărilor legale în vigoare precum şi consecinţele sociale şi juridice ale unui astfel de comportament, modalităţile eficiente de gestionare nonviolentă a conflictelor, prezentarea unor prevederi ale Codului Penal privitoare la infracţiune, răspundere penală, măsuri ce pot fi luate faţă de minori care săvârşesc fapte penale, şi nu în ultimul rând prezentarea instituţiilor care oferă servicii minorilor delincvenţi sau sprijin pentru familiile aflate în situaţii de risc.

Pe lângă creşterea gradului de informare al părinţilor privind aspectele enumerate, s-a dorit ca aceştia să înţeleagă rolul fundamental pe care îl are educaţia în prevenirea delincvenţei juvenile, ca problemă socială majoră.

Comentarii

comentarii