Jean Gavris și Irina Rimes au incheiat Serbarile Cetatii Caransebes 2021 VIDEO

Muzică pentru toate gusturile, voie bună, distracție, acestea au fost ingredientele celei de-a XVI-a ediții a Festivalului „Serbările Cetății” din Caransebeș. Timp de 4 zile, pe scena din Parcul Teiuș au urcat nume marcante ale muzicii populare, dar și ale muzicii ușoare.

Dacă primele două zile ale Serbărilor Cetății din Caransebeș au fost dedicate tradițiilor și muzicii populare, însă weekendul a fost dedicat muzicii ușoare. Locuitorii municipiului de pe Timiș și Sebeș, s-au declarat încântați de  ediția de anul acesta a manifestării culturale, fiind dornici să se întâlnească și să participe la activitățile cu tradiție organizate an de an.

Distracția a atins cote maxime duminică când pe scenă au urcat Jean Gavris și Irina Rimes. Serbările Cetății au fost organizate de Primăria Municipiului Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru” din municipiul de pe Timiș și Sebeș. 

Citeste si

Intervenție masivă la incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei VIDEO

În cursul zilei de miercuri, pompieri, piloți și celelalte structuri implicate în intervenție continuă acțiunile …