La Resita a inceput Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor

Reșițenii creștini s-au obișnuit ca în fiecare an, în a doua parte a lunii ianuarie să se organizeze în municipiul reședință de județ octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor sau, cum o cunoaștem cu toții, săptămâna de rugăciune ecumenică.

Tradiţia octavei de rugăciune a început în 1740, în bisericile protestante din Scoţia. Iniţiativa a fost continuată de Asociaţia marilor biserici creştine şi dezvoltată de Biserica Catolică prin organizarea unei Octave de rugăciune. Datele de 18 şi 25 ianuarie, între care se celebrează octava de rugăciune în emisfera nordică, semnifică sărbătoarea Catedrei Sfântului Petru, respectiv convertirea Sfântului Paul.

În diferite ţări, broşura cu rugăciunile pentru unitate este folosită de creştini pentru rugăciuni particulare în luna ianuarie şi pentru celebrări colective în preajma Rusaliilor. În emisfera sudică, unde luna ianuarie este lună de vacanţă, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor este programată tot în preajma Rusaliilor, ori cu o lună sau două mai târziu.

La Reșița, octava se desfășoară în acest an pentru a 24-a oară, mișcarea pentru unitatea creștinilor fiind una dintre cele mai solide și perseverente din țara noastră, un exemplu pentru multe alte regiuni din țară și chiar peste hotare. Anul acesta, octava a fost coorganizată de părintele canonic József Csaba Pál, arhidiacon romano-catolic al Banatului Montan, și de părintele Petru Berbentia, protopop ortodox român de Reșița, ambii promotori ai ecumenismului cărășean de mulți ani.

Mottoul octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor din acest an a fost ales pe plan internațional: „Chemați să vestim faptele mărețe ale Domnului” (cf 1Pt 2,9). Sub acesta se vor reuni creștinii diferitelor confesiuni reșițene împreună cu îndrumătorii lor spirituali în perioada 18 – 25 ianuarie, în fiecare seară începând cu orele 18,30, în diferite biserici creștine ale confesiunilor ortodoxă română, romano- și greco-catolică precum și evanghelică lutherană din municipiul Reșița.

Erwin Josef Tigla

Comentarii

comentarii