Centrul civic al municipiului Reșița a devenit, pentru o zi, un adevărat spațiu al educației pentru viață, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a „Maratonului Resuscitării”, un eveniment dedicat învățării tehnicilor de prim ajutor și resuscitare. Acțiunea a fost organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență, Fundația pentru SMURD, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic și UPU Reșița, având ca principal obiectiv creșterea gradului de conștientizare a importanței intervenției rapide în situații de urgență.
Adresat tuturor categoriilor de vârstă, evenimentul a fost conceput în special pentru persoanele fără pregătire medicală, oferindu-le șansa de a învăța, într-un mod accesibil și interactiv, manevre esențiale care pot face diferența dintre viață și moarte. Sub îndrumarea specialiștilor din domeniul intervențiilor de urgență, participanții au luat parte la ateliere practice și demonstrații, unde au exersat tehnici de resuscitare cardio-respiratorie, acordarea primului ajutor și modul corect de reacție în cazul unor situații critice.
Pe parcursul activităților, cei prezenți au aflat cât de important este ca primele minute după producerea unui incident să fie folosite eficient și cum o intervenție promptă, realizată chiar de un martor aflat la fața locului, poate crește considerabil șansele de supraviețuire ale unei victime până la sosirea echipajelor medicale.
Prin succesul înregistrat și interesul tot mai mare al comunității, Maratonul Resuscitării de la Reșița s-a transformat într-unul dintre cele mai importante evenimente educative dedicate primului ajutor din vestul țării. Inițiativa își propune să formeze o comunitate mai bine pregătită în fața situațiilor de urgență și să demonstreze că fiecare persoană poate deveni un posibil salvator atunci când știe ce are de făcut.
Participarea la eveniment a fost gratuită, iar organizatorii au încurajat cât mai mulți cetățeni să profite de această oportunitate de a dobândi cunoștințe care, la un moment dat, pot salva o viață.



Info CS