Liberalii din vestul țării strâng rândurile în jurul lui Antonescu

Antonescu Rudaria (10)Constatând persistenţa d-lui Andrei Chiliman, primar al Sectorului 1 Bucureşti, în declaraţii publice extrem de grave la adresa preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a orientării actuale a PNL, noi, preşedintii filialelor PNL din Regiunea V Vest, facem următoarele precizări:

Nu există niciun temei real ca cineva să-l poată acuza pe preşedintele Crin Antonescu,
respectiv Partidul Naţional Liberal sub conducerea sa, de conduită nedemocratică, antieuropeană,
antiamericană etc., de nerespectarea statului de drept, de abatere de la linia tradiţională de
dreapta şi centru-dreapta a partidului, respectiv de orientare pro-orientală şi de deviaţionism spre stânga. Dimpotrivă, în toate dezbaterile şi deliberările din forurile interne ale partidului, ca şi în manifestările din spaţiul public, preşedintele Crin Antonescu şi PNL au dat dovadă de consecvenţă în aderarea la valorile democraţiei de tip occidental şi implicarea activă în apărarea acestora în România, în preocuparea pentru consolidarea poziţiei României în Uniunea Europeană şi NATO şi manifestarea sa demnă alături de parteneri, respectiv în promovarea principiilor politice de dreapta şi centru-dreapta.
Toate deciziile pe care dl. Chiliman le impută d-lui Crin Antonescu au fost luate sau cel puţin
validate şi susţinute de către forurile statutare ale PNL, unele chiar la nivel de Congres.
Noi, semnatarii acestui comunicat, alături de colegii noştri din aceste foruri, le-am asumat şi
le asumăm în continuare. De altfel, rezultatele obţinute de PNL în alegerile locale şi în alegerile parlamentare, rezultate care au readus PNL în postura de partid de prim rang al României, arată incontestabil că toate aceste decizii au fost corecte şi benefice pentru partid.
Mult hulita de către dl. Chiliman implicare a PNL în suspendarea preşedintelui Traian Băsescu
din luna iulie a anului trecut a fost nu un act împotriva ordinii şi statului de drept din România, cum o califică dl. Chiliman, ci tocmai un demers democratic, constituţional, pentru salvarea ordinii şi statului de drept alterate de către preşedintele Traian Băsescu.
Noi, semnatarii acestui comunicat, milităm pentru dreptul oricărui membru PNL la propriile
percepţii şi opinii cu privire la orice subiect. Acestea, însă, atunci când sunt de natură să aducă prejudicii partidului prin exprimarea în spaţiul public, trebuie susţinute exclusiv în forurile interne ale partidului. Dl. Chiliman ar fi avut şi are această posibilitate la nivel de sector din care face parte, de municipiu Bucureşti sau la nivel naţional în Liga Aleşilor Locali, în Delegaţia Permanentă sau la Congres. Opţiunea sa de exprimare publică în termenii în care a făcut-o este, în opinia noastră, profund incorectă faţă de PNL şi îl poziţionează pe dl. Chiliman alături de adversarii partidului.
Este evident că perspectiva ca România să îl aibă în viitorul apropiat drept preşedinte pe dl.
Crin Antonescu, un liberal autentic, care ar milita pentru o Românie integrată cu demnitate Uniunii Europene şi NATO nu este chiar visul tuturor forţelor politice din ţară şi din afara ei.Asta, probabil, explică lupta disperată a unora pentru discreditarea preşedintelui PNL şi Partidului Naţional Liberal însuşi.

Din aceste motive, cerem colegilor noştri de partid încetarea imediată a oricărui atac nestatutar
şi incorect la adresa preşedintelui Crin Antonescu şi a Partidului Naţional Liberal.

– Nicolae Robu – Preşedintele Filialei PNL Timiş, primarul municipiului Timişoara
– Mircea Moloţ – Preşedintele Filialei PNL Hunedoara, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara
– Marcel Vela – Preşedintele Filialei PNL Caraş-Severin, primarul municipiului Caransebeş
– Ioan Cristina – Preşedintele Filialei PNL Arad, senator de Arad al României

Comentarii

comentarii