Lucrurile revin la normalitate: aproape 70 de posturi de politie comunale in Caras Severin

Începând cu 1 septembrie a.c., s-a pus în aplicare noua concepţie privind eficientizarea structurilor de poliţie din mediul rural la nivel naţional şi implicit la nivelul judeţului Caraş-Severin. Astfel la nivelul judeţului vor fi menţinute cele 10 secţii de poliţie rurală înfiinţate în cursul anului 2011 la care îşi desfăşoară activitatea mai puţini lucrători, iar cea mai mare parte din efectivele acestor secţii au fost direcţionate câtre posturile de poliţie comunale care sunt în număr de 69. A fost reînfiinţată funcţia de şef de post, iar toţi lucrătorii din mediul rural au calitatea de organ judiciar şi poliţist rutier. În urma aplicării noii concepţii pe lângă şeful de post există câte 1, 2 sau 3 lucrători în funcţie de situaţia operativă, populaţie, suprafaţă şi sectoarele de drumuri naţionale, judeţene etc. aflate în zona de competenţă. Considerăm benefică implementarea acestei concepţii cu atât mai mult cu cât şi la nivelul judeţului Caraş-Severin s-a observat o creştere a infracţionalităţii comise în mediul rural şi prin implementarea acestor măsuri ne dorim scăderea numărului faptelor.

Prin această concepţie se urmăreşte: – o mai bună relaţionare a poliţiştilor cu cetăţenii; – reducerea rimpului de intervenţie la sesizările primite prin apelul unic de urgenţă 112; – eficientizarea utilizării parcului auto; – adaptarea corespunzătoare a dispozitivului de ordine şi siguranţă publică în raport cu situaţia operativă;

– desfăşurarea de acţiuni cu forţe mărite fără a fi necesară deplasarea efectivelor din alte unităţi; – o mai bună cunoaştere a populaţiei din zona în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul; – soluţionarea cu promptitudine a dosarelor penale la posturile de poliţie şi preluarea cauzelor complexe de către lucrătorii din secţiile de poliţie rurală.

Toate aceste modificări au fost luate pentru creşterea calităţii serviciului poliţienesc în mediul rural şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. „Centrul de greutate” se va muta de la secţii la posturile de poliţie, unde lucrătorii vor fi în permanenţă în slujba cetăţeanului. Există premisele ca efectivele din mediul rural să fie mărite progresiv odată cu încadrarea promoţiilor viitoare de agenţi şi ofiţeri de poliţie.

Comentarii

comentarii