Mafiot de Obreja – Arestat pentru participație la o organizație criminală

În cursul zilei de 28 mai, polițiștii au pus în executare un mandat de arestare european emis de autoritățile judiciare italiene în anul 2019, pe numele unui bărbat de 31 de ani din Obreja, pentru săvârșirea infracțiunii de participație la o organizație criminală, având de executat o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare.

În cursul anului 2006, bărbatul în cauză, împreună cu alte persoane, ar fi dezmembrat 17 vehicule furate, pe teritoriul Italiei, iar piesele rezultate ar fi fost vândute ulterior.

Bărbatul a fost depistat și ridicat pe raza comunei Obreja, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, în cursul zilei de astăzi urmând a fi prezentat Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă în vederea extrădării către autoritățile italiene.

Alti raufacatori arestati –

10 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Caransebeș, pe numele unui bărbat de 43 de ani din Reșița, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, acesta având de executat 10 luni închisoare.

La data de 29.01.2018, bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști pe DN 6, Băile Herculane, în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere, fiind întocmit dosar penal și continuate cercetările.

În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost depistat pe raza municipiului Caransebeș, ridicat și condus sub escortă la Penitenciarul Timișoara, unde a fost depus în vederea executării pedepsei.

Tânără condamnată pentru furt calificat

Miercuri, 27 mai a.c., polițiști de la Secția 8 Poliție Rurală Oravița au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis la aceeași dată de Judecătoria Oravița, pe numele unei tinere de 21 de ani din Sasca Montană, condamnată la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

În perioada februarie – aprilie 2016, femeia ar fi pătruns prin folosirea unor chei potrivite în 2 locuințe din Sasca Montană, de unde a sustras aproximativ 2.500 de lei și alte bunuri.

Persoana a fost condusă sub escortă și depusă la Penitenciarul Arad în vederea executării pedepsei.

Comentarii

comentarii