Ministrul transporturilor: Reparatii urgete pe DN57 si Drumul Expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg VIDEO

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Oraviţa, demararea lucrărilor la Drumurile Naţionale 57 şi 57A, respectiv, Moraviţa – Oraviţa şi Pojejena – Socol. Nemulțumit de starea drumurilor naționale DN 57 și 57A, Oraviţa – Moraviţa, ministrul transporurilor Răzvan Cuc a a cerut CNAIR şi DRDP Timişoara să lucreze şi în regie proprie dacă este nevoie pentru finalzarea lucrărilor la acest drum.

La început a fost vorba de 30 km dintr-un total de 47 km, însă, în urma discuţiilor purtate pe plan local, ministrul Transporturilor a solicitat reprezentanţilor Companiei Naţionale de Drumuri să încerce ca până la sfârşitul anului, ca întregul tronson să fie finalizat.
„Pe DN 57 este cazul să se intervină de îndată. am discutat despre soluţiile pentru DN 57, Oraviţa – Moraviţa, şi vreau să vă spun că în acest an avem un buget destul de generos, iar în afară de contractele subsecvente pe care le avem pentru aşternerea de covoare asfaltice, conducerile CNAIR şi DRDP Timişoara vor trebui să lucreze şi în regie proprie, deoarece au achiziţionat utilaje. Au staţii şi tot ceea ce le trebuie ca să lucreze. Avem promisiunea domnului Cristian Ispravnic, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, că se apucă, de acum într-o lună, de intervenţia, în regie proprie, la DN 57. Vom începe din Oraviţa”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

„Drumurile DN 57 şi 57A duc în cele mai frumoase zone din punct de vedere turistic, în Caraş-Severin, care vin de la Moraviţa, vin către Oraviţa, Cheile Nerei, Clisusa Dunării. Am fost pe teren cu domnul ministru, pentru a vedea care e situaţia”, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, preşedinta PSD Caraş-Severin, deputatul Luminiţa Jivan.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anuntat, la Oravita, că până la sfârşitul lunii aprilie, va fi scos la licitaţie studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg.

„Este un proiect pe care îl vom lansa la sfârşitul lunii aprilie. Este vorba de elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg. S-a vorbit încă de acum trei săptămâni de lansarea acestui drum care era cuprins în Master-Planul general de transport ca perioadă de implementare 2020 – 2030, dar aşa cum am făcut şi la alte proiecte de interes regional, am decis să tragem în perioada de implementare acest proiect în 2019, iar într-o lună va fi ridicată pe SICAP procedura de licitaţie pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Astfel, punem acest obiectiv în linie dreaptă”, a afirmat ministrul Răzvan Cuc.

Executia drumului expres va fi finantata din fonduri europene.

Un alt obiectiv îl reprezintă DN 57A, între Pojejena şi Socol, unde există un program de întreţinere, respectiv, aşternere de covoare asfaltice, pe o porţiune de 21 km, contractul fiind deja încheiat.

Comentarii

comentarii