Mirel Sabo și Adrian Cornea au reprezentat județul Caraș-Severin în cadrul celei de-a XI-a ediții a Universității Europene de Vară PES Activists România

O delegație formată din opt membri condusă de Mirel Sabo – coordonator PES activists Reșița și Adrian Cornea – coordonator PES activists Moldova-Nouă au reprezentat județul Caraș-Severin în cadrul celei de-a XI-a ediții a Universității Europene de Vară PES activists România: „Înainte! O voce puternică în Europa“, care s-a desfășurat la Neptun în perioada 25 – 27 august 2023.

Evenimentul a reunit peste 300 de militanți și simpatizanți ai PES și ai Partidului Social Democrat din țară și din străinătate, precum și numeroși invitați de marcă, printre care ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero, ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, vicepreședintele Internaționalei Socialiste, Hana Jalloul Muro, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlățean, șeful Delegației Bulgariei din cadrul Grupului S&D, europarlamentarul Petar Vitanov, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, coordonatorul național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Luca Niculescu, deputatul minoritatății naţionale ucrainene, Nicolae-Miroslav Petrețchi, precum și rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie. În cadrul celor trei zile ale Universității Europene de Vară au avut loc dezbateri, sesiuni plenare și ateliere tematice dedicate afacerilor europene, relațiilor internaționale, fondurilor europene, comunicării și organizării politice, în pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024.

Comentarii

comentarii