Miting aviatic cu avioane, elicoptere, paraşutişti, parapante şi baloane cu aer cald, la Caransebeş

La Caransebeş, pe aeroportul civil al oraşului, a avut loc un mare miting aviatic. Acesta face parte din manifestarea ,,Zilele cetăţii Caransebeş ” manifestare ajunsă deja la cea de a IX ediţie.

 

Chiar dacă vremea rea a întârziat deschiderea evenimentului, toți caransebeșenii prezenți azi pe aeroport, au rămas cu gura căscată şi privirile în sus fiindcă cel mai mare drapel al României a sosit în oraşul lor arborat la coardă de cei mai buni paraşutişti ai României.

Cel mai mare drapel naţional tricolor, a fost purtat astăzi de un grup de paraşutişti pe cerul Caransebeșului. Drapelul măsoară 100 de metrii pătrați și a fost purtat un parașutist experimentat în timpul mitingului aviatic de la Caransebeş.

Totul s-a întâmplat la Mitingul Aviatic de la Caransebeș, organizat în premieră de Primăria Caransebeş cu Aeroclubul României în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale.

Piloții și parașutiștii Aeroclubului României și-au dat mâna cu militarii Unității de Aviație din Timișoara într-un spectacol de zile mari pe aeroportul din Caransebeș.

Programul a cuprins salturi cu parașuta, ridicări la 30 de metrii cu balonul cu aer cald, iar piloţii s-au întrecut în acrobaţii aeriene. Luping-urile și rotațiile cu avioanele turate la maxim, i-au lăsat cu gura căscată pe cei peste 3000 de spectatori de pe aeroportul din Caransebeş. De un real succes s-a bucurat spectacolul oferit de cele trei elicoptere Puma. Acestea au sosit de la Unitatea Militară de Aviație de la Timișoara iar piloţii au mânuit manşa cu măiestrie.

La un moment dat, pe cer au apărut trei paraşutişti. Unul dintre aceştia, Cristian Popescu care este şi instructor de paraşutism, purta la coardă un steag tricolor cu o suprafaţă de 100 metri pătraţi. De fapt, acesta este şi cel mai mare steag tricolor folosit în show-urile aviatice din România.

La un calcul simplu oferit de primarul Marcel Vela ,,caransebeşenii au urmărit un spectacol oferit 15 aeronave de acrobaţie, trei elicoptere militare, lansări cu paraşuta, două parapante autopropulsate şi un balon cu aer cald. Piloţii au zburat în formaţii de două sau patru avioane – echipă de piloţi ce poartă cu mândrie numele ,,Şoimii României”.

Dacă înainte de 1989 prezenţa aparatelor de zbor era obişnuită pentru caransebeşeni, după desfiinţarea unităţilor militare, locuitorii de pe Sebeş şi Timiş, au ajuns să le mai vadă doar la mitingurile aviatice organizate de primarul Marcel Vela.

Comentarii

comentarii