În derularea lunii septembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului
Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat acțiuni de control pentru verificarea
respectării normelor legale în vigoare în domeniul relațiilor de muncă și al securității
și sănătății în muncă.
Astfel, au fost organizate în total 156 controale. Pentru neconformitățile constatate
au fost dispuse angajatorilor 170 măsuri obligatorii pentru remedierea acestora. Au
fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 125000 lei.
La 2 angajatori au fost identificate 5 persoane care prestau muncă nedeclarată.
Agenții economici sancționați pentru muncă nedeclarată activează în domeniile de
activitate: restaurante, comerț cu amănuntul.
Principalele deficiențe identificate:
– primirea la muncă a lucrătorilor fără încheierea în formă scrisă a unui contract
individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind
acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de
fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a
modificărilor intervenite în Registrul general de evidență a salariaților, neînmânarea
salariatului, anterior începerii activității, a unui exemplar din contractul individual
de muncă, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară; neasigurarea
semnalizării de securitate și sănătate în muncă, neasigurarea controlului medical la
angajare și periodic, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în
muncă la angajare și periodic, etc.
Au fost comunicate de către angajatori 6 evenimente care au avut ca urmări 6 cazuri
de incapacitate temporară de muncă.
După finalizarea cercetărilor se va stabili dacă evenimentele comunicate intră în
categoria accidentelor de muncă sau în afara muncii.
Info CS