Ne-am dat dracului de tot! Maior din SRI retinut pentru trafic de droguri

La data de 18.08.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a suspecţilor: M. C. S., maior în cadrul Serviciului Român de Informaţii – Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată și P.E., pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 11.08. – 16.08.2017, la date diferite și în baza aceleași rezoluții infracționale, suspectul M. C. S. a vândut în două rânduri, droguri de risc (100 grame cannabis), respectiv de mare risc (6 grame cocaină) fără drept, cu sumele de 2050 lei, respectiv 600 euro(din care s-au remis 300 euro).

De asemenea, în data de 17.08.2017, orele 19.45-20.50, în baza aceleași rezoluții infracționale, suspectul a vândut droguri de risc (100 grame cannabis), fară drept, cu suma de 400 euro și 200 lei, respectiv a detinut droguri de risc (250 grame de cannabis), fără drept și în scop de comercializare, în imobilul său situat in municipiul Arad, jud.Arad, fiind surprins cu ocazia realizării flagrantului și a percheziției domiciliare.

Faţă de suspectul P.E. s-a reţinut că, în data de 18.08.2017, orele 01.00-02.00, în baza aceleași rezoluții infracționale, a vândut droguri de risc (300 grame cannabis), fară drept, cu suma de 6000 lei, respectiv a detinut droguri de risc (100 grame de cannabis), fără drept și în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind surprins în flagrant de către organele de urmărire penală.

În cursul acestei zile, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiţeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție au efectuat 4 percheziţii pe raza judeţului Arad, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

DIICOT

Comentarii

comentarii