Nereguli și accidentări pe drumurile publice din județ

Purtătorul de cuvânt al IJP Caraș Severin, agentul principal Ancuța Cărbunaru, a socotit, a adunat și a calculat toate evenimentele din ultimele 24 de ore, și mai apoi a tras linie prezentându-ne situația la final. Și fiindcă noi nu prea putem păstra doar pentru redacție ceea ce a spus Ancuța, fuga am pus pe site munca ei. Deci:

 

În apropiere de intersecţie

 

În seara zilei de ieri, 6 septembrie 2012, poliţiştii au intervenit la un

accident rutier produs pe DN 57, în urma căruia două persoane a fost rănite.

Cercetările efectuate de echipa deplasată la faţa locului au indicat faptul

că în timp ce M.NICOLAE, în vârstă de 35 ani, conducea un autoturism din

direcţia Berzasca spre Moldova Nouă, în apropierea unei intersecţii, a pătruns pe

contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a două femei în vârstă de 41,

respectiv 19 ani, ambele din autovehiculul condus de către femeia în vârstă de

41 ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Moldova Nouă unde le-au fost

acordate îngrijiri medicale şi au rămas internate.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind

negative.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de

vătămare corporală din culpă.

Rănit grav cu mopedul

 

Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un

accident rutier produs la intersecţia Şoselei Nicolae Titulescu cu aleea Lalelelor

din Moldova nouă, în care a fost rănit conducătorul unui moped.

Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce

F.ŞTEFAN, în vârstă de 53 ani, conducea un autoturism, la virajul spre stânga

nu a acordat prioritate de trecere unui moped care circula din sens opus şi l-a

acroşat.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului,

un tânăr în vârstă de 22 ani, care a fost transportat la Spitalul Moldova Nouă

pentru îngrijiri medicale, iar ulterior la Spitalul Judeţean Reşiţa.

,Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest,

rezultatle fiind negative.

În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii

infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Dosare penale pentru nereguli în trafic

 

 

 

În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată în după-amiaza

zilei de ieri, 6 septembrie a.c., pe raza localităţii Buchin, a fost oprit pentru

control un autoturism. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că la volanul

autovehiculului s-a aflat C.VASILE, în vârstă de 36 ani, dar căruia i-a fost

suspendat permisul în perioada 22.08 – 20.10.2012.

Câteva ore mai târziu, un alt conmducător auto în vârstă 56 ani, a fost

depistat la volanul unui autoturism, deşi este cercetat în cadrul a două dosare

penale pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei şi nu avea dreptul de

a conduce vehicule.

Pe Calea Orşovei din Moldova Nouă poliţiştii rutieri au depistat un bărbat

în vârstă de 44 ani la volanul unui autovehicul deşi consumase băuturi alcoolice.

La testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o concentraţie de

1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate

două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult, verificările efectuate au stabilit că acesta nu posedă nici permis

de conducere.

În toate cazurile s-au întocmit dosare de cercetare penală.

Comentarii

comentarii