NU NE MAI TREBUIE TERORISTI ISIS – Îi AVEM PE TERORISTII DE LANGA NOI

Pare cam mult de citit, dar trebuie să aveţi un pic de răbdare. Aceşti indivizi cărora le-a încolţit sămânţa crimei în mintea bolnavă şi îmbolnăvita de politicieni şi cei ce pescuiesc în ape tulburi, sunt consătenii unora dintre noi, vecinii din acelaşi oraş sau omul pe lângă care treci pe stradă. Aceşti indivizi au ajuns până în acest punct, până la crimă cu largul concurs al autorităților române și mai ales cu cel al politicienilor. În goana lor după voturi, după majoritatea cu drept de vot din camera deputaţilor şi senat (intenţionat am scris cu litere mici) politicienii din parlamentul României și până la politicienii de nivel local, au vândut românii și România. O simplă mână de oameni care au alte interese și sunt cozile de topor ale intereselor străine de România și români, au ajuns să își urască într-atât vecinii români încât să le dorească moartea. Din fericire, serviciile speciale au intrat pe fir și au stopat avântul criminalilor cu minte bolnavă. Și cu toate acestea – câțiva politicieni de înalt rang, de aceeași etnie, au sărit în apărarea criminalilor numind tentativa lor de crimă ,,joacă de copii, activitate de tineret, rea voință din partea autorităților românești” iar substanțele explozive au fost numite ,,artificii de tort, petarde de joacă inofensive”. La probele făcute de procurori cu respectivele materiale ,,de joacă și de tort” s-a dovedit că puterea acestor explozibili a fost atât de mare încât au distrus un autoturism, o clădire sau un microbuz. Deci, iată ce spune DIICOT:

,,La data de 18.05.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:

SZŐCS ZOLTÁN pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului, prev.de art.47 Cod penal rap.la art.32 alin.1 lit.p) din Legea nr.535/2004, cu referire la art.402 Cod penal, instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului, prev.de art.47 Cod penal rap.la art.32 alin.1 lit.o) din Legea nr.535/2004, cu referire la art.346 alin.3 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.38 alin.2 Cod penal

BEKE ISTVAN ATTILA pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de atentat contra unei colectivității, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului, prev.de 34 rap.la art.32 alin.1 lit.p) din Legea nr.535/2004, cu referire la art.402 Cod penal, tentativă la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului, prev.de art.34 rap.la art.32 alin.1 lit.o) din Legea nr.535/2004, cu referire la art.346 alin.3 Cod penal, împreună cu aplicarea dispozițiilor art.38 alin.2 Cod penal.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că, începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetățeni străini și cu dublă cetățenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naționalist-extremiste ungare ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilități fizice, în vederea inițierii de acțiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste și revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizații iredentiste (refacerea ”Ungariei Mari”).

Astfel, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii organizațiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, inculpatul SZOCS ZOLTAN – președinte al HVIM Transilvania, i-a trasat inculpatului BEKE ISTVAN ATTILA, președinte al organizației Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecționa un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în data de 1 Decembrie 2015, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naționale a României.

Inculpatul SZOCS ZOLTAN l-a determinat pe inculpatul BEKE ISTVAN ATTILA să-și asume în fața șefului ierarhic pe linie de organizație HVIM executarea acțiunii ordonate în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor și instrumentelor necesare confecționării unui astfel de dispozitiv.

În conformitate cu dispoziţiile art.38 alin.1 lit.a) și alin.4 din Codul de procedură penală rap.la art.40 din Legea nr.535/2004, respectiv art.328 alin.1 și 2 Cod procedură penală și încheierea din data de 04.05.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.1737/1/2016 având ca obiect desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei, dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel București.

Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Comentarii

comentarii