O casă din Oțelu Roșu a ars de la un reșou electric

În această noapte, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Oțelu Roșu. La fața locului s-au deplasat de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 60mp, cât și la două încăperi ale locuinței (o cameră și un hol). La scurt timp, pompierii militari, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu-Roșu, au localizat incendiul înainte de a se extinde la casa învecinată, după care au acționat împreună pentru lichidare.

          Proprietarul imobilului s-a auto-evacuat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din primele cercetări, se pare că focul a pornit de la un aparat electric de încălzire lăsat sub tensiune.

Comentarii

comentarii