Pandemia loveşte în ce au almăjenii mai scump: tradiţiile şi obiceiurile populare – Botezul vânturilor din Ajun de Bobotează de la Șopotul Vechi VIDEO

„Botezul Vântului” un vechi obicei care s-a păstrat până anul trecut în Șopotul Vechi, s-a stins anul acesta datorită pandemiei de Coronavirus care a pus stăpânire pe întreaga planetă. Șopocenii nu s-au mai adunat la marginea satului să aprindă focul și să aștepte vântul de Bobotează de la miezul nopții în capătul satului dinspre Munții Locvei. Atunci ,,se botează” vântul de Bobotează.

Acest lucru reprezintă  momentul în care cei mai bătrâni din sat ,,botează” vânturile și vor afla dacă vor avea un an agricol, bun sau nu.  În funcție de direcția din care bate vântul, oamenii le-au dat un nume: dinspre est vine Fâșlea, dinspre nord bate Vântul Mare iar cel din vest se numește Boarea. Cel mai bun este vântul dinspre sud, de peste Munții Locvei, de la Dunăre. El a primit numele de ,,Dunăreanțu” și poartă nori cu ploaie bine făcătoare pentru holdele sătenilor.

Astfel, ei spun că au moştenit din generaţie în generaţie unele semne prin care vor şti cum va fi anul ce abia a început. Aceasta în funcţie de direcţia din care vântul şi cum arde focul. Culmea este că la Șopot, în Ajun de Bobotează, în fiecare an, vântul stă de câteva ore. Cu toate acestea, la miezul nopții când sunt aprinse focurile, se pornește o boare ce arată direcția vântului – direcție după care își va primi numele. După ritualul cu focul, târziu în noapte, oamenii merg la râu şi cu apa neîncepută îşi clătesc faţa, părul şi mâinile și își pun în gând o dorință care de cele mai multe ori li s-a îndeplinit.


În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, locuitorii din Șopotul Vechi se strângeau pe valea satului cu mic cu mare. Din păcate anul acesta nu s-au mai adunat, starea de alertă care interzice circulația între orele 23:00 și 05:00, i-au ținut pe localnici în case. Șopocenii au ales să respecte legea, au rămas în case cuminți și cu amintiri frumoase din anii trecuți când se adunau la Botezul Vântului. Doar câțiva copii și tineri au mers la lăsarea serii în capatul satului și au aprins un foc. Au cântat o colindă, apoi, au plecat triști spre casele lor. Boboteaza și Sfântul Ion sunt sărbătorile ce încheie șirul sărbătorilor de iarnă.

Infocs.ro vă prezintă un material video realizat de corespondentul nostru, Adi Neagu, anul trecut la Șopotul Vechi, în Valea Almăjului.

Comentarii

comentarii