Parfum de flori de tei pe Malul Dunării la Moldova Nouă VIDEO

Un număr foarte mare de puieți din specia tei, au fost plantați până acum în Moldova Nouă de către angajații primăriei. Teii au fost plantați pe o lungime de aproximativ 1000 m, pe marginea drumului ce face legătura dintre Orașul Nou și Moldova Nouă (Boșneag).

Acțiunea va continua în mai multe zone ale orașului Moldova Nouă unde se vor planta puieți de talie mijlocie din categoria speciilor care se pretează a fi instalate în oraș. Această acțiune inițiată de primărie, face parte din proiectul ,,Plantarea de puieți forestieri pentru crearea perdelelor de protecție împotriva poluării”.

Totodată, prin această acțiune, se urmărește îmbunătățirea peisagistică a orașului Moldova Nouă. În perioada următoare, plantările de puieți vor continua și în alte zone ale orașului.

Cheltuielile sunt minime fiindcă puieții de copaci din speciile tei, paltin, molid, mesteacăn lu frasin – sunt primiți printr-o sponsorizare a Regiei Naționale a Pădurilor și a Direcției Silvice Caraș – Severin. Astfel, primăria Moldova Nouă a primit peste 1400 de copăcei de la ocoalele silvice Bocșa, Slatina Nera, Bozovici și Moldova Nouă.

A consemnat Adi Neagu.

Comentarii

comentarii

One thought on “Parfum de flori de tei pe Malul Dunării la Moldova Nouă VIDEO

Comments are closed.