La nivelul județului Caraș Severin s-a constituit filiala Partidului Pentru Patrie Militari și Polițiști în rezervă. Partidul este o alternativă la actuala clasă politică, de la care nu mai avem așteptări.
,,Partidul se adresează și primește în rândurile sale orice român de bună credință, nu numai rezerviști, care dorește schimbarea cu adevărat. Noi nu promitem nimic, nu mergem cu Dumnezeu înainte, noi mergem înainte doar cu voi, membrii noștri , care credeți în schimbare. Nu suntem nici roșii, nici galbeni, nici vopsiți, suntem cei care în perioada următoare vom trimite la gunoi actualele rebuturi politice” spune Adroian Nica, purtătorul de cuvânt al noii formațiuni politice județene.
Adi Nica mai spune că în scurt timp, formațiunea v-a susține prima conferință de presă și tot atunci se va înființa și organizația municipală din Reșița.
Președinte – Dumitrică Marian, vicepreședinte și purtător de cuvânt- Nica Lucian, secretar general- Mesaroș Ioan.
Info CS