Patru oameni au murit in accidente de munca in Caras Severin

În luna august 2017, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a efectuat 133 controale, din care 68 în domeniul relaţiilor de muncă şi 65 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare de 79.400 lei.

Sancţiunile din domeniul relaţiilor de muncă, în valoare de 47.900 lei au fost aplicate în principal pentru: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, neacordare spor de noapte, neevidenţierea în foile colective de prezenţă a tuturor orelor lucrate; nerespectarea repausului săptămânal. S-a întocmit un denunţ penal pentru un angajator care nu a prezentat documentele în vederea finalizării controlului.

Au fost identificate 3 persoane care lucrau fără forme legale de angajare la 2 angajatori (cu domeniul de activitate construcţii, precum şi o asociaţie de proprietari), angajatorii în cauză fiind sancţionaţi cu amendă totală în valoare de 30.000 lei.

Sancţiunile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 31.500 lei, au fost aplicate pentru deficienţe ce se referă la: instruirea lucrătorilor, efectuarea controalelor medicale la angajare şi periodic, purtarea echipamentului individual de protecţie, semnalizarea de securitate a locurilor de muncă.

Au fost comunicate de către angajatori 11 evenimente soldate cu 4 accidentaţi mortal şi 8 cazuri cu incapacitate temporară de muncă, iar dacă sunt sau nu accidente de muncă se va stabili după finalizarea cercetărilor.
Inspectorii de muncă au dispus în total măsuri 158 care au caracter obligatoriu, pentru remedierea deficienţelor constatate în timpul controalelor.

Din aplicaţia electronică REVISAL gestionată de Inspecţia Muncii, la angajatorii din judeţ figurează 51.974 de salariaţi activi, 57.783 contracte individuale de muncă în derulare (din care 8.963 cu timp parţial, 51.628 pe perioadă nedeterminată şi 6.155 – perioadă determinată).

În baza Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, inspectoratul a luat în evidenţă 892 zilieri, iar în baza Legii nr.62/2011 a dialogului social, s-au înregistrat 6 contracte colective de muncă şi 1 act adiţional (prelungire a duratei de valabilitate a contractului colectiv de muncă).

Comentarii

comentarii