Paza bună – trece primejdia rea! Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuinţe în perioada sărbătorilor pascale!

hoti  din caseSărbătorile pascale presupun, în cazul multor oameni, părăsirea locuinţei, pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Unii preferă să plece la rude, părinţi, copii, prieteni sau în pelerinaj la mănăstiri, alţii aleg să transforme perioada aceasta într-un mini-concediu în străinătate. În oricare dintre aceste cazuri, pentru a evita ca hoţii să „viziteze” locuinţa dumneavoastră, Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii vă recomandă să aveţi în vedere câteva reguli simple:
– nu daţi informaţii la vecini, prieteni, cunoştinţe, rude sau colegi cu privire la programul dumneavoastră în această perioadă (legate de serviciu, concediu sau alte împrejurări);
– găsiţi o persoană de încredere pentru a avea în supraveghere locuinţa şi alte dependinţe pe timpul cât plecaţi de acasă;
– la plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) închideţi bine toate căile de acces în locuinţă;
– la gurile de aerisire sau alte locuri prin care se poate pătrunde, montaţi grilaje metalice cu sistemul de prindere în interior;
– nu lăsaţi ferestrele deschise la boxe şi pivniţe şi asiguraţi-le cu grilaje metalice;
– păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o ascundeţi în locuri „secrete”, de altfel accesibile oricui;
– împreună cu vecinii asiguraţi un iluminat corespunzător pe casa scărilor (eventual sisteme de iluminat cu senzori de mişcare) şi nu permiteţi staţionarea persoanelor necunoscute în hol sau pe casa scărilor;
– evitaţi să ţineţi sume mari de bani în casă şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume ori bijuterii sau alte obiecte de valoare;
– asiguraţi uşile şi intrările de la locuinţă, boxe şi pivniţe cu sisteme de închidere sigure;
– investiţi în siguranţa casei dumneavoastră: un sistem de alarmă sau o cameră video de supraveghere a interiorului locuinţei, eventual mascată, nu sunt echipamente care costă o avere, în schimb vă pot scuti de multe bătăi de cap sau, în cazul în care aţi fost victima unui furt din locuinţă, pot contribui la prinderea rapidă a hoţilor.
Şi încă un truc care nu vă costă chiar nimic: când lipsiţi mai multe zile din locuinţă şi dacă aveţi un vecin de încredere (căruia îi daţi cheia locuinţei) rugaţi-l ca zilnic să deschidă şi să închidă ferestrele, să aprindă lumina, să dea drumul la televizor etc. Hoţii vor crede că apartamentul este locuit şi vor evita să-l „viziteze”.
În cazul în care, totuşi sunteţi victima unui furt din locuinţă, în ciuda tuturor măsurilor de precauţie pe care le-aţi luat, apelaţi cu numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 cât mai repede, încercând să nu efectuaţi manevre care pot duce la compromiterea eventualelor urme lăsate de hoţi la faţa locului.

Comentarii

comentarii