Paznic mort in ghereta in timpul serviciului

Paznic mort in ghereta in timpul serviciului. Poliția Orașului Oțelu Roșu, a fost sesizată ieri dimineață despre faptul că un agent de pază aflat în serviciu la o societate comercială din Băuțar este inconștient, posibil să fie decedat

Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat decesul bărbatului de 58 de ani, angajat ca paznic la respectivul depozit.

În încăperea în care își desfășura activitatea a fost găsită o butelie în stare de funcționare, conectată la un arzător, folosită pentru încălzire, din care s-ar fi degajat gaz în aer.

Au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritoriul de Muncă Caraș-Severin.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Paznic mort in ghereta in timpul serviciului. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uciderea din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și se continuă cercetările.

Comentarii

comentarii