Pe cine au angajat ăstia, frate? Lupul paznic la oi? Coruptie in DIICOT
NU este de la noi, dar totuși. Prea a înebunit lupul! Chiar așa și până aici să se ajungă? Citiți:
La data de 10.05.2016 procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului BOGOŞ DANIEL CONSTANTIN, grefier în cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoşani, pentru savarsirea infractiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 inculpatul BOGOŞ DANIEL CONSTANTIN, angajat în funcţia de grefier în cadrul D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Botoşani, a sprijinit activitatea unor grupuri infracţionale organizate specializate în contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară ce acţionează pe raza municipiului şi judeţului Botoşani şi care au făcut obiectul cercetărilor într-un număr de 4 dosare penale înregistrate la D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Botoşani.
S-a reţinut că începând cu anul 2011, cu intenţie directă, inculpatul BOGOŞ DANIEL CONSTANTIN a divulgat fără drept unor membri ai grupărilor infracţionale organizate, informaţii secrete de serviciu şi/sau care nu sunt destinate publicităţii, pe care le-a cunoscut datorită atribuţiilor de serviciu, în speţă date cu caracter ”SECRET DE SERVICIU” şi/sau date confidenţiale din cadrul unor dosare penale, cu scopul de a afecta interesele legate de buna desfăşurare a urmăririi penale.
Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2012, cu intenţie directă, pentru obţinerea unor credite de consum, în calitate de angajat al D.I.I.C.O.T. – B.T. Botoşani, inculpatul BOGOŞ DANIEL CONSTANTIN a întocmit în fals o adeverinţă de venit prin contrafacerea semnăturii şefului şi a managerului economic din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, document care a produs consecinţe juridice, fiind folosit ulterior la o bancă de pe raza municipiului Botoşani.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Biroul de combatere a Fraudelor Vamale din cadrul IPJ Suceava.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.