Percheziţii într-un dosar de contrabandă cu ţigări

La data de 14.09.2015, au fost efectuate un număr de 16 percheziţii domiciliare în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin dar şi în municipiul Lugoj, la mai multe persoane suspectate de contrabandă cu ţigări nemarcate. De asemenea, au fost efectuate şi 6 percheziţii asupra vehiculelor.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi asupra vehiculelor poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin dar şi cei din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, beneficiind şi de sprijinul unui poliţist din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Timiş, au identificat un număr de 108.960 ţigarete provenite din contrabandă, 8.065 lei şi 960 euro, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, de la unul dintre suspecţi a fost ridicat în vederea confiscării un autoturism.
Faţă de 3 persoane s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei, iar faţă de 3 persoane s-a propus măsura controlului judiciar.

Comentarii

comentarii