PERCHEZIȚII PENTRU COMBATEREA INFRACȚIONALITĂȚII ECONOMICE, ÎN DESFĂȘURARE LA CAR al UCM REȘIȚA VIDEO

Poliţiştii reșițeni efectuează în prezent mai multe percheziţii la sediul CAR de pe lângă Uzina de Construcții de Mașini Reșița, într-un dosar privind obţinerea de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate și alte aspecte contabile .

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară.

Astfel, sunt puse în executare 15 mandate de aducere într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Comentarii

comentarii