Peste 100 de medici de renume din vestul țării vor consulta gratuit bolnavii VIDEO
Peste 100 de medici din Timișoara, dar și din județele din parte de vest a țării, sunt implicați voluntar în mega-proiectul ,,Împreună pentru oameni – Din grijă pentru tine.” Timp de 3 zile, medici de renume din mai toate specialitățile și la care în mod normal programările durează și câte două luni, vor acorda timp de trei zile consultații gratuite bolnavilor și celor care simt că au nevoie de medic.
Campania „Din grijă pentru tine” este inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România și se dorește a fi o campanie de educație și prevenție, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în cadrul cărui toți participanții vor putea beneficia de consultații în mod GRATUIT.
În cadrul acestei campanii se oferă servicii GRATUITE, ce nu trebuie decontate Casa de Asigurări. Este totuși indicat să aveți asupra dumneavoastră (obligatoriu) buletinul, pentru o identificare mai ușoară în sistemul de programări, și orice alte documente, fise medicale, analize ce credeți ca ar fi de folos atunci când vă veți prezenta.
,,Astfel, în intervalul 29 – 31 octombrie, între orele 10 și 18, 111 medici din parte de vest a țării vor acorda gratuit consultații celor interesați în cele 30 de cabinete cu aproape tot atâtea specialități medicale. Cele 30 de cabinete vor funcționa în clădirea Centrului regional de afaceri de la numărul 22 de pe Bulevardul eroilor de la Tisa. Propriu-zis, la centrul de afaceri va funcționa un adevărat spital de campanie cu 30 de cabinete și 20 de specializări medicale” a declarat pentru www.infocs.ro doctorul chirurg conferențiar Vărcuș Flore.
Programările se fac non-stop în sistem on-line la adresa https://impreunapentruoameni.ro/ sau https://dingrijapentrutine.ro/timisoara/
Pentru cei care nu au posibilitatea să se programeze electronic, există un număr de telefon: 0373 810 810
Nr. crt. | Cabinete | Medic | Orar | ||
29.10 | 30.10 | 31.10 | |||
1 | Cardiologie 1 | -Dr. Ivănică Gabriel -Dr. Păcurar Ramona | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 |
2 | Cardiologie 2 | -Dr. Ivănică Adrian -Dr. Hrihorișan Natalia | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 |
3 | Cardiologie 3 | -Dr. Negru Alina -Dr. Curta Asineta | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 |
4 | Interne | -Dr. Fara Maria Dr. Bărbulescu Raluca Dr. Nistoran Oana -Dr. Rohnean Sorina | 10-14 14-18 | 10-14 14-18 | 14-18 10-14 |
5 | Gastroenterologie | Prof. Dr Sirli Roxana Dr Alex Popa Dr Camelia Nica | 10-18 | 10-18 | 10-18 |
6 | Ecografie abdominală | Dr. Gabi Popovici Dr. Coman Adina Dr. Bodonea Denis | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 | 10-18 10-18 |
7 | Endocrinologie | Dr Radu Stana Dr Toma Dr Amzar Daniela Dr Corlan Prof Dr Mihaela Vlad Dr Balas Melania Dr Popa Oana | 8-13 13-18 | 8-12 12-14.30 14.30-18 | 8-12 12-18 |
8 | Eco Dopler | -Dr. Bolohan Roxana -Dr. Puscasu Elena Dr Musat Madalina Dr Comsa Serban | 10-18 | 10-18 | 10-18 |
9 | Pediatrie 1 | Dr Olaru Cristina Prof Dr Pop Liviu Dr Steflea Roxandra Dr Fara Felician Dr Baroi Lucia Dr Isac Raluca | 10-18 | 10-14 14-18 | 10-12 12-14 14-18 |
10 | Pediatrie 2 | Dr Alina Lacatusu Dr Flavia Vornicu Dr Alina Balasa Dr Mirela Mosoi Dr Ana-Maria Predescu Dr Laura Malita Dr Carmen Postelnicu Dr Andrei Tuculean Dr Felician Fara Dr Loredana Rasinar Dr Corina Cercel | 10-12 12-14 14-16 16-18 | 10-12 12-14 14-16 16-18 | 10-12 12-14 14-16 16-18 |
11 | Urologie | -Dr. Secăsan Iosif -Dr. Secăsan Ciprian -Dr. Corcan Julien | 14-18 10-14 | 10-18 | |
12 | Ginecologie | -Conf. Dr. Izabela Petre | 10-18 | 10-18 | 10-18 |
13 | Proctologie Chirurgie | -Dr Laurean Stoica -Conf dr Dr. Vărcuș Flore -Dr. Papiu Horațiu Dr. Coman Adina | 14-18 10-12 12-14 | 10-18 | 10-18 10-18 |
14 | Ortopedie | -Dr. Lazăr Doina -Dr Stanciugelu Stefan -Dr Petrica Alexandru | 10-13 13-15 15-18 | 10-15 15-18 | 12-18 10-12 |
15 | Neurochirurgie | -Dr Leuce Sebastian -Dr Leuce-Borodan Alexandra -Dr Bogdan Adina | 10-18 10-18 10-18 | 10-18 10-18 10-18 | 10-18 10-18 |
16 | ORL | -Dr. Fara Lucian | 10-18 | 10-18 | 10-18 |
17 | Oftalmologie | -Dr. Horațiu Indreiu -Dr Tarziu Andreea | 10-18 10-18 | 10-18 | 10-18 |
18 | Pneumologie | – Dr Stupar Vlad (rezident) -Dr. Secăsan Dumitru -Dr Szabados Mioara – Dr Popa Cristina | 10-18 | 10-15 15-18 | 13-18 10-13 13-18 |
19 | Nutriție | -Dr. Iuliu Vaida Ciupe -Nutriționist Camelia Soponariu -Nutriționist Monica Brînzan -Nutriționist Beliung Corina | 10-14 14-18 | 14-18 10-14 | 14-18 10-14 |
20 | Psihiatrie | -Dr. Homorogan Claudia -Dr Babos Daniela – Dr Popescu Ioana -Dr. Turcu Cecilia -Dr Tamasan Simona | 10-18 | 10-14 14-18 | 14-18 10-14 |
22 | Consiliere Psihologică | -Pastor Psiholog Zeiler Beniamin Psih Craciun Iulian Psiholog Gherzan Nușa | 10-16 16-18 | 10-16 16-18 | 10-16 16-18 |
23 | Psihologie | Psiholog Moga Damelia Psiholog Mucsi Elena Psiholog Milos Furdui Psiholog Iancu Furdui | 12-18 10-18 | 10-14 10-18 | 12-16 10-18 |
24 | Cabinet screening cancer mamar | Dr Marchis Teofil Dr Dance Ramona Dr Sperlea Liana Dr Pureca Ana Dr Miroslav Corina | 10-16 16-18 | 10-14 15-18 | 10-14 14-18 |
25 | Dermatologie | Dr Timar Mariana Dr Grangore Daniela Dr Mohsen Dabagh Dr Cimponerescu Lorena Conf Dr Cristodor Patricia Dr Manoocher Esmaeili Dr Popa Valentin Dr Voiculescu Carmen | 10-13 13-16 16-18 | 10-15 15-16 16-18 | 10-13 13-15 15-18 |
26 | Kinetoterapie 20 min Recuperare | -Ursu Gabriela -Dr. Toma Iulia -Longa Pavel | 10-18 10-18 | 10-14 14-18 | 10-14 14-18 |
27 | Neurologie | -Dr. Mateoni Ana -Dr. Mușat Adela -Dr. Bertalan Lavinia -Dr. Bogdan Adina -Dr Dr Reisz Daniela -Dr. Emanuela Roncea | 10-13 16-18 13-16 – – | – 14-18 – – 10-14 | – 15-18 – 12-15 10-12 |
28 | Stomatologie | -Dr. Radu Florentina -Dr. Roman Leonard -Dr. Moga Cătălin -Dr. George Pascu -Dr Calimarea Iulia | 12-16 10-18 | 14-18 10-14 | 10-14 14-18 |
29 | Consiliere juridică | -Av. Adina Ciucu | 10-18 | 10-18 | 10-18 |
30 | Medicină de familie | -Dr. Adina Morar -Dr. Ghizel Gabriela | 14-18 10-14 | 10-14 14-18 | 14-18 10-14 |
Cursuri de prim ajutor | -Dr. Bolohan Abel -Dr. Ardelean Alin -Dr. Pop Sami -Echipa dr. Sandesc -asist. Adina Tomoiagă | 10-18 | 10-18 10-14 | 10-18 10-18 |
Dr. Bichiș Cristina-medicina generală + biochimie (29 oct, 12:00-18:00)
Colaborare secretariat- student medicină an 1- Andrada Popa
Paturi: Sandesc 8+Ivanica 3+ Varcus 1+ Fara 15