Peste 500 de sanctiuni intr-o saptamana

Potrivit calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene TISPOL la care România este parte, în perioada 20-26 august a.c., pe raza judeţului Caraş-Severin s-a desfăşurat o campanie preventivă care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere produse ca urmare a vitezei excesive. Poliţiştii rutieri au acţionat cu predilecţie pe drumurile naţionale, pe sectoarele de drum unde s-a înregistrat un trafic intens. În cadrul acţiunilor au fost sancţionaţi 503 de conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză şi au fost constatate 6 infracţiuni pentru nerespectarea normelor rutiere, din care o conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, o conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi una cu număr fals şi două infracţiuni pentru conducere cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. Scopul acestor acţiuni îl reprezintă impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în ceea ce priveşte respectarea vitezei legale de deplasare, iar reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora pe fondul nerespectării limitei legale de viteză reprezintă obiectivul principal al poliţiştilor angrenaţi în acţiuni.

Comentarii

comentarii