Physalisul din Columbia, rodeşte foarte bine și în grădina lui Teo din Ticvaniul Mare VIDEO

Vremea s-a schimbat, iar condițiile climatice noi, permit cultivarea unor plante pe care până acum vreo 10 ani, le vedeam doar în fotografii sau la televizor.

Sunt tot mai dese exemplele în care în grădinilor românilor, mai ales în partea de sud-vest si sud, cultivă în grădini plante precum lămâiul, portocalul, rodia sau kiwi. Smochinii sunt prezenți în număr așa de mare încât, în Clisura Dunării și în Caraș Severin, putem vorbi de adevărate plantații.

Deşi este un fruct exotic cu origini în America de Sud: Peru, Ecuador și Columbia, se cultivă şi prin grădinile din Caraş-Severin, iar cererea din magazine, în creştere, dă idei agricultorilor. România ar avea potenţial spun specialiştii în agricultură.

Liviu Munteanu, director Direcția Agricolă Caraș Severin, spune de schimbarea vremii și de aceste culturi noi în România.

Toate aceste plante sunt cultivate de mai mulți cărășeni, dar la Ticvaniul Mare, în grădina lui Teodor Ciubotă, parcă am vorbi de o adevărată grădină botanică. În grădină și în livada casei, Teo are smochini, arbori de rodie, agave, dafin, lămâi, kiwi, un lac cu nuferi, bambus și chiar nuferi de India. Teodor crește și păuni și are acum pui la crescut.

Dar vedetele grădinii sunt din acest an tufele de physalis. Lampionul chinezesc, cătina incaşă sau cireaşa de pământ crește sub formă de tufă, iar fructele sunt mari, suculente și au un gust deosebit. Fructele bogate în Vitamina C sunt la mare căutare, mai ales în această perioadă.

Povestea physalisului din comuna cărăşeană Ticvaniu Mare, a pornit de la inginerul horticol Teodor Ciubotă – acum pensioner. Teo cultivă cu succes de câţiva ani, în grădina proprie, pentru consumul familiar, pe câteva rânduri, Physalis.

Sincron Teodor Ciubotă – spune că este o plantă din Columbia care merge şi la noi. A intrat pe internet şi a rămas uimit când a văzut că se cultivă şi în alte ţări decât cele de origine. El de 4 ani cultivă. A cumpărat o cutie de fructe de la supermarket, a scos semintețe cu scobitoarea, apoi le-a pus in ghiveci. În aprilie, a replantat răsadurile în grădină și acum, are o miniplantație. Spune că fiind o plantă nouă în flora românească, pysalisul nu are dăunători sau boli. Nu este tratat cu nimic și este perfect sănătos.

Ambianță în grădină, tufele de plante, unele au flori, altele fructe în formare, altele au început să fie bune de consum.   

Anul trecut, a avut o producție așa de mare încât soția acestuia, Adriana Ciubotă, a făcut compot și gem de pysalis. Adriana – și ea inginer horticol, spune că planta face fructe foarte aromate și fiindcă aveau cu gălețile, după rețeta proprie, prepară gemuri, dulceaţă și compot. Gustul este deosebit, excepţional.

Dar fructele se consumă în stare proaspătă. Până la toamnă, planta creşte până la 2 metri. Este o plantă anuală care se înmulţesc prin seminţe. Are o vitalitate fantastică. Anul trecut a dat singur din pământA dat și altor vecini plante. Momentan, Teo este singurul din Banatul Montancare cultiva din pasiune Physalisul, dar le-a spus şi la vecini că le arătă cum se face.

Sincron Teodor Ciubotă, spune că răsadul trebuie pus din februarie şi plantat în aprilie ca să aibă timp să se dezvolte calumea. E foarte rezistent, nu are boli, nu are dăunători şi îi plac solurile uscate. Trebuie doar udat şi palisat că are o creştere rapidă, stufoasă, luxuriantă; îi mai taie din lăstari ca să îl dirijeze în formă de palmet să crească aşa pe rânduri.

Physalis peruviana este considerat a fi unul dintre cele mai gustoase fructe din lume. Fructul comestibil are culoare portocalie și este acoperit de o manta ca de hârtie creponată având un aspect asemănător lampionului chinezesc.

Fructul este căutat pentru substanțele conținute. Este bogat în vitamine din complexul B.De asemenea are în compoziție vitamina P recunoscută pentru proprietățile anti-inflamatorii, anti-oxidante și anti-virale. Aceste fructe mai conțin vitamina A, iar cantitatea de vitamina C este dublă față de cea din lămâie. Fructele Physalis-ului au un conținut ridicat de proteină, aproximativ 16%, calciu, fier, fosfor, zaharuri. Bogate în carotenoide și polizaharide, aceste fructe ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar. De asemenea fructele pysalis conțin 18aminoacizi și toți cei 8 aminoazici esențiali. Melatonina din fruct previne bolile neurodegenerative la persoanele în vâstă. Fructul mai este utilizat în tratarea şi prevenirea cancerului, a leucemiei,  reumatismului, astmului, malariei, hepatitei, dermatitei, litiazei renale sau a gutei.

Physalis se poate consuma în varianta proaspătă sau uscată. Gustul este acrișor asemănător agrișelor, iar în varianta uscată seamănă cu gustul șerbetului de lămâie.

Fructul proaspăt se consumă ca atare sau în diverse combinații în smoothie-uri, gemuri, prăjituri sau salate de fructe, iar uscat poate fi adăugat și în cereale.

Mare atenție – Este bine ca acest fruct să nu fie confundat cu rudele sale care cresc la noi şi prin păduri sau pe marginea drumurilor, tot soiuri de physalis, dar care au doar rol decorativ fiind toxice.

Comentarii

comentarii

One thought on “Physalisul din Columbia, rodeşte foarte bine și în grădina lui Teo din Ticvaniul Mare VIDEO

Comments are closed.