Piromanii nu stau în casă nici de frica coronavirusului – Sute de hectare de teren in flacari VIDEO

Piromanii nu stau în casă nici de frica coronavirusului. Un nou incendiu de vegetație a izbucnit pe izlazurile comunei Gârnic. Focul a fost văzut de localnicii care au sunat la 112. Se pare că piromanii nu țin cont de recomandările autorităților de a sta în casă. Zilnic, flăcările mistuiesc zeci de hectare de vegetație. Deja a dat colțul ierbii, au inmugurit tufișurile, natura a revenit la viață. Dar oameni care nu gândesc cât rău fac acționând în acest fel, dau foc ierbii uscate de pe dealuri.

De data aceasta, afectate sunt dealurile Gârnicului. Gestul lor pune pe jar atât autoritățile locale, dar şi pompierii militari din Moldova Nouă. Vineri seara au ars hectare întregi de vegetație uscată între Moldovița şi Padina Matei, în locul numit Priod.

Pentru stingerea incendiului, au intervenit pompierii militari din Moldova Nouă cu o autospecială cu apă. Pompierii au fost sprijiniți de săteni. Focul a fost stins la miezul nopții.

Ca de obicei, focul a fost pus intenționat de săteni sau de crescătorii de animale. Așa cum se întâmplă de ani și ani de zile, niciodată, piromanul nu a fost prins.

A consemnat, Adi Neagu.


Comentarii

comentarii