Poetul Ion Chichere – omagiat la Resita la 15 ani de nefiinta VIDEO

Lirica și personalitatea lui Ion Chichere au fost evocate în cadrul unei activități ce a avut loc la Biblioteca Germană Alexander Tietz din municipiul de pe Bârzava. Acțiunea a avut loc pentru a comemora 15 de la trecerea în eternitatea a poetului reșițean.
Biblioteca Germană Alexandr Tietz din Reșița a găzduit o activitate în memoria poetului reșițean Ion Chichere, de la a cărui moarte se împlinesc 15 ani. Colegi de cenaclu, scriitori sau cititori ai poeziei lui Chichere au fost prezenți la instituția de cultură. Aceștia au evocat întâmplări, întâlniri și au citit din lirica lui Ion Chichere.

Poezia lui Ion Chichere este una a eu-lui, una existențialistă, este de părere criticul literar Gheorghe Jurma, care a afirmat că poetul Ion Chichere este un exemplu al victoriei artei asupra morții.
Ion Chichere s-a născut la 11 decembrie 1954 în satul Fizeş. Debutează publicistic în 1971 cu poezie în revista “Orizont, iar debutul editorial are loc în volumul colectiv Argonauţii” (Ed. Facla, 1986). Primul său volum apare sub numele „Poeme vesele şi triste scrise pentru cârciumi comuniste”. Din volumele sale de poezii se pot menţiona: Şansa hârtiei  ( 1993), “Aprilie negru” (1994), Abisaliile (1997), Orchestra neagră”(2001). Ultimul volum de poezie este „Transatlanticul şi păpădia” (2004), postum a apărut „poemul fără sfârșit”. Poetul moare la 13 septembrie 2004.
Un prieten al regretatului poet resitean, Catalin Dumitru, ne -a trimis o mică completare la materialul nostru. Aceasta poartă titulatura ,,vă mai aduceti aminte?” si are atașat un link pe care vi-l prezentăm ca atare. https://www.youtube.com/watch?time_continue=5&v=LNCQnnARLQ4,

Comentarii

comentarii