Poliția locală în acțiune – amenzi pentru afișaj ilegal și depozitare ilegală

Poliţia Locală Reşiţa a efectuat o nouă serie de controale privind afişajul stradal la nivelul municipiului precum și un control privind depozitările necontrolate de deşeuri în municipiu.

S-a constatat că au fost afişate anunţuri în alte locuri decât cele autorizate de Primăria Municipiului Reşiţa, drept pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile HCL nr. 69/2014. Ca măsură complementară s-a dispus dezlipirea afişelor în termen de 5 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenţie.

Au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale dintre care două avertismente şi 39 de amenzi în valoare totală de 22.700 de lei la zece societăţi comerciale şi două persoane fizice.

În urma unui control, s-a constatat că pe spaţiul verde din zona adiacentă Casei de Cultură, au fost depozitate deşeuri menajere (sticle de băuturi alcoolice, ambalaje de carton, PET-uri etc.), fiind găsite şi mai multe bilete de intrare cu ştampila Million Dollars Reşiţa.

Prin urmare, a fost identificată firma de care aparţine Clubul Million Dollars Reşiţa şi anume: Fashion Stile PRBG S.R.L din Reşiţa. Ulterior, în data de 25 februarie 2015, firma a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 25.000 de lei, care a fost deja achitată.

Asemenea controale vor continua.

Comentarii

comentarii