Polițiștii au intervenit la aproape 2.600 de evenimente – 2.200 au fost sesizate prin intermediul 112 VIDEO

EVALUAREA ACTIVITĂŢII INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEŢEAN CARAŞ-SEVERIN ÎN PRIMELE 3 LUNI ALE ANULUI 2026. În anul 2026, obiectivele instituționale privind situația operativă sunt menținerea climatului de ordine și siguranța publică și prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate.

SIGURANȚA CETĂȚEANULUI

Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în trimestru I al anului 2026, polițiștii au intervenit la aproape 2.600 de evenimente, dintre care aproximativ 2.200 au fost sesizate prin intermediul S.N.U.A.U. 112, ceea ce evidențiază încrederea cetățenilor în capacitatea structurilor operative de a răspunde prompt solicitărilor.

Intervențiile au vizat, în principal, aplanarea unor stări conflictuale, verificarea sesizărilor privind tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și gestionarea altor situații cu potențial de risc pentru comunitate, polițiștii acționând cu operativitate pentru restabilirea climatului de siguranță.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat aproximativ 1.200 de sancțiuni contravenționale pe linie de ordine publică, dintre care cele mai multe, peste 400 au fost pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, urmate de consumul de alcool în locuri publice nepermise, peste 20 de sancțiuni, și celelalte pentru alte comportamente antisociale.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, polițiștii au desfășurat peste 60 de acțiuni în urma cărora au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea legislației în domeniul silvic.

În aceste cazuri, a fost dispusă măsura confiscării a peste 500 de metri cubi de material lemnos pentru transportul ilegal de material lemnos și deținerea ilegală de material lemnos de către operatorii economici, contribuindu-se astfel la protejarea fondului forestier și la descurajarea activităților ilegale din acest domeniu, valoarea materialului lemnos confiscat fiind de peste 150.000 de mii de lei.

SITUAȚIA ȘI DINAMICA FENOMENULUI VIOLENȚEI DOMESTICE

În primele 3 luni ale anului 2026, la nivelul județului Caraș-Severin numărul faptelor penale privind violența domestică au scăzut cu peste 10% față de perioada similară a anului 2025, respectiv de la 86 la 77 de fapte, cele mai multe fiind infracțiuni de „lovire sau alte violențe”, „abandon de familie” și „amenințare”, acestea cumulând cea mai mare parte a cazuisticii.

În ceea ce privește măsurile de protecție, instanțele judecătorești au emis 31 de ordine de protecție, în creștere cu 8 față de perioada similară a anului anterior, dintre care 39%, au provenit din ordine de protecție provizorii emise anterior de polițiști.

Totodată, la nivelul județului au fost emise de către polițiști 36 de ordine de protecție provizorii, cu 7 mai multe față de aceeași perioadă a anului 2025, 12 dintre ele, fiind transformate în ordine de protecție de către instanțele judecătorești.

În paralel, au fost înregistrate 11 infracțiuni privind nerespectarea ordinelor de protecție, pentru care au fost dispuse măsuri legale.

De asemenea, în contextul implementării sistemului de monitorizare electronică, în 10 situații, în cazul ordinelor de protecție provizorii, și în 6 situații, în cazul ordinelor de protecție emise de instanțe, a fost dispusă măsura obligării agresorului de a purta dispozitiv electronic de supraveghere, contribuind astfel la creșterea gradului de protecție a victimelor.

Datele analizate evidențiază necesitatea continuării activităților de prevenire, informare și intervenție promptă, în vederea protejării victimelor și reducerii cazurilor de violență domestică la nivelul județului Caraș-Severin.

În acest sens, polițiștii vor acționa în continuare pentru gestionarea eficientă a cazurilor, creșterea gradului de protecție a victimelor și responsabilizarea persoanelor implicate, prin aplicarea fermă a prevederilor legale și colaborarea cu instituțiile partenere.

SIGURANȚA RUTIERĂ

În primele 3 luni ale anului 2026, pe raza județului Caraș-Severin au fost înregistrate 32 de accidente rutiere cu victime, în scădere cu 44% față de aceeași perioadă a anului 2025.

În ceea ce privește accidentele rutiere grave, au fost înregistrate 6 astfel de evenimente, la fel ca în trimestrul I al anului precedent.

Acestea s-au soldat cu 5 persoane decedate, cu 3 cazuri mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2025, 3 persoane rănite grav, în scădere cu 2 cazuri, precum și 41 de persoane rănite ușor, cu 29 mai puține față de aceeași perioadă de referință.

Analiza cauzelor principale de producere a accidentelor rutiere evidențiază faptul că viteza neadaptată la condițiile de drum rămâne una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere.

În perioada de referință, respectiv în trimestrul I al anului 2026, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost organizate peste 600 de acțiuni pentru reducerea riscului rutier.

Dintre acestea, aproximativ 100 de acțiuni au vizat combaterea excesului de viteză, iar alte 70 de acțiuni au fost desfășurate pentru prevenirea și sancționarea abaterilor comise de pietoni. De asemenea, au fost organizate aproape 50 de acțiuni pe linia abaterilor săvârșite de bicicliști.

Un accent deosebit s-a pus pe depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, fiind desfășurate aproximativ 150 de acțiuni în acest sens.

În trimestrul I al anului 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au aplicat aproximativ 12.000 de sancțiuni contravenționale, în vederea combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Dintre acestea, aproape 3.500 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, peste 200 pentru abateri săvârșite de bicicliști, aproximativ 1.200 pentru indisciplina pietonală și 10 pentru abateri săvârșite de conducătorii de trotinete electrice.

În trimestrul I al anului 2026, polițiștii cărășeni au reținut aproape 500 de permise de conducere, ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier.

Dintre acestea, peste 130 de permise au fost reținute pentru depășirea regimului legal de viteză, alte 235 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, iar 14 pentru conducerea sub influența alcoolului, în regim contravențional, celelalte fiind reținute pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost retrase peste 200 de certificate de înmatriculare, ca măsură complementară pentru nerespectarea condițiilor tehnice sau legale de circulație.

În primele 3 luni ale anului 2026, ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii cărășeni au constatat 112 infracțiuni la regimul rutier, majoritatea fiind reprezentate de conducerea unui vehicul fără permis de conducere sau cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat sau suspendat (aproape 40 de cazuri) și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe (peste 30 de cazuri).

În aceste situații, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unităților de parchet competente, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun. În unele cazuri au fost luate și măsuri preventive.

În cadrul activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului, polițiștii au efectuat aproximativ 5800 de testări cu aparatele din dotare.

Totodată, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive, au fost efectuate peste 230 de testări, în urma cărora se desfășoară cercetări în cadrul a 7 dosare penale.

În primele 3 luni ale anului 2026, activitățile desfășurate pe linia educației rutiere au vizat creșterea gradului de informare și responsabilizare a participanților la trafic.

În acest sens, au fost derulate campanii de informare și prevenire, activitățile desfășurate având un impact asupra unui număr de aproximativ 6000 de beneficiari, respectiv elevi, cadre didactice, polițiști și alți participanți la trafic.

Pentru îmbunătățirea indicatorilor de performanță, vor fi intensificate activitățile de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, inclusiv în sistem integrat și în colaborare cu instituțiile partenere.

COMBATEREA CRIMINALITĂȚII

În primul trimestru al anului 2026 au fost sesizate 113 infracțiuni stradale, în scădere cu 1%, dintre care 92 în mediul urban și 21 în mediul rural.

Dintre acestea, cele mai multe au fost infracțiunile de loviri sau alte violențe, fiind înregistrate 43 de astfel de fapte față de 41 anul anterior, urmate de furt, 28 de fapte, în scădere cu 4%, distrugere, 26 de fapte, în scădere cu 13% și amenințarea, fiind înregistrate 10 astfel de fapte , cu 9% mai puține decât aceeași perioadă a anului 2025.

De asemenea, a scăzut infracționalitatea sesizată la 1.073 de fapte penale, față de 1.083 în anul anterior, dintre care 371 de natură economico-financiară, 604 de natură judiciară și 365 de altă natură. Dintre acestea, 252 au fost infracțiuni contra persoanei, și 2 au fost săvârșite de conducătorii auto.

La data de 01.01.2026 la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin se aflau în supraveghere aproximativ 70 de personae care aveau calitatea de inculpați, dintre care aproximativ 60 sub control judiciar și 9 sub arest la domiciliu.

În perioada supusă analizei, au fost dispuse măsuri preventive față de peste 40 de personae care aveau calitatea de inculpat. (aproximativ 40 de măsuri de control judiciar și 2 măsuri de arest la domiciliu).

Astfel, în această perioadă, au fost desfășurate activități specifice de supraveghere, față de peste 100 de persoane, printre care controale, investigaţii şi verificări la domiciliu, loc de muncă şi alte locuri frecventate și controale inopinate la domiciliul celor aflaţi în arest la domiciliu.

În ceea ce privește activitatea pe linia agresorilor sexuali, persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri, precum și persoanele liberate din penitenciar, la data de 31.03.2026, se aflau în lucru peste 930 de dosare de supraveghere electronică.

Dintre acestea, peste 630 erau active, iar aproximativ 300 suspendate. Din totalul dosarelor active, aproximativ 450 sunt localizate și identificate fizic în locațiile semnalate.

          Referitor la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, la nivelul Inpectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin se află în supraveghere peste 400 de persoane, dintre care peste 300 sunt activi, iar aproximativ 100 de persoane au activitatea suspendată conform legislației în vigoare (se află încarcerați în penitenciar sau si-au stabilit domiciliul sau reședința în alt stat etc.)

Criminalitatea în mediul rural

În primele 3 luni ale anului, numărul infracțiunilor sesizate în mediul rural a scăzut cu peste 12%, fiind sesizate aproximativ 360 de infracțiuni, dintre care 85 de infracțiuni contra persoanei, cu peste 26% mai puține și peste 100 de infracțiuni contra patrimoniului, cu aproape 5% mai puține.

Criminalitatea în mediul urban

În mediul urban, infracționalitatea a înregistrat o ușoară creștere de 6%, fiind sesizate peste 700 de infracțiuni, dintre care aproximativ 170 de infracțiuni sunt contra persoanei, cu peste 10% mai puține față de perioada de referință a anului anterior și peste 300 de infracțiuni contra patrimoniului, cu aproximativ 3% mai multe.

Infracțiunile contra persoanei

Infracțiunile sesizate contra persoanei înregistrează o scădere de peste 16%, fiind înregistrate 252 de fapte penale, față de 301 anul anterior.

Infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății persoanei înregistrează de asemenea o scădere de aproape 37%, în perioada de referință fiind înregistrate aproximativ 127 de astfel de fapte, dintre care peste 100 au fost loviri sau alte violențe ( – 23%) și 13 sunt reprezentate de vătămare corporală din culpă , în scădere cu 73%, 4 fiind săvârșite de conducători auto, în scădere cu aproape 89%.

Criminalitatea contra patrimoniului

Numărul infracțiunilor sesizate contra patrimoniului înregistrează o creștere de 1%, fiind înregistrate peste 400 de fapte penale, o ușoară creștere, de aproximativ 9% fiind înregistrată la infracțiuile de furt, fiind înregistrate aproximativ 200 de astfel de fapte, față de 182. Scade însă numărul furturilor din autovehicule cu aproape 59%, fiind înregistrate 7 astfel de fapte, cel al furturilor din locuințe cu 2,5%, în primul trimestru fiind înregistrate aproximativ 40 de fapte și cel al furturilor din poșete cu aproape 91%, fiind înregistrată o singură faptă.

CRIMINALITATEA ECONOMICO-FINANCIARĂ

Au fost înregistrate 91 de infracțiuni de natură economico-financiară.

Pe linia combaterii infracționalității economico-financiare au fost desfășurate 2 acțiuni și efectuate peste 70 de controale la societăți comerciale.

De asemenea au fost efectuate activități de cercetare penală în 677 de dosare penale.

În urma finalizării cercetărilor în dosarele penale, a fost aplicat sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile în valoare de 816.000 de lei, din care s-au recuperat în numerar și cont bancar 616.000 de lei, reprezentând un procent de 76% și în valoare de peste 22.000 de lei prin alte măsuri asigurătorii.

În vederea prevenirii şi combaterii infracționalității în domeniul economic, în primul trimestru al anului 2026, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 11.267.040 bucăți ţigarete, cu o valoare de piață de aproximativ 12.400.000 de lei, aproximativ 7.400 kilograme de tutun vrac, 2 maşini de fabricat ţigarete, precursori pentru fabricarea ţigaretelor, 2 capete tractor, o semiremorcă şi suma de 10.600 euro, valoarea totală de piață a bunurilor fiind de peste 15.000.000 de lei (3.000.000 de euro).

Astfel, la data de 04.03.2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea DIICOT-Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Timiș și Maramureș într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă de țigarete.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au descoperit pe raza județului Timiș, la periferia municipiului Timișoara, o fabrică ilegală de producție țigarete.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în cursul lunii ianuarie 2026, pe teritoriul României s-ar fi constituit și ar fi acționat în mod coordonat un grup infracțional organizat alcătuit din 20 de persoane, specializat în producerea clandestină de țigarete și contrabandă cu țigarete, în scopul obținerii de câștiguri mari prin alimentarea pieței negre a țigaretelor cu astfel de produse.

2 persoane au fost arestate preventive, față de alte 9 fiind dispusă măsura controlului judiciar.

PROTECȚIA ANIMALELOR

Infracționalitatea în domeniul prevenirii și combaterii încălcărilor legislației pentru protecția animalelor, a înregistrat creștere, în anul 2026 fiind înregistrate 77 de sesizări față de 39 în anul 2025, crescând totodată numărul sancțiunilor contravenționale aplicate ca urmare a neregulilor constatate, de la 86 la 118, valoarea totală a acestora fiind de peste 90.000 de lei.

De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat aproximativ 150 de controale la 114 persoane fizice și la 14 persoane juridice de pe raza întregului județ, în cadrul a 14 de planuri de acţiune, în urma cărora au constatat 5 infracțiuni.

MĂSURI DISPUSE PENTRU ASIGURAREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE ÎN CONTEXTUL MINIVACANȚEI DE 1 MAI

În contextul minivacanței de 1 Mai, în perioada 01-03 mai 2026, la nivelul județului Caraș-Severin vor fi desfășurate activități în sistem integrat, de către toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror situații de risc.

Zilnic, polițiștii vor acționa în teren pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special în zonele cu aflux mare de persoane, precum stațiunile turistice, zonele de agrement, dar și localitățile unde se vor desfășura manifestări tradiționale locale. O atenție sporită va fi acordată și stațiunii Băile Herculane, unde este preconizat un număr mare de persoane, ca urmare a evenimentelor care se vor desfășura pe Platoul Coronini în perioada Simpozionului Internațional de Yoga.

Vor fi instituite dispozitive suplimentare pentru prevenirea stărilor conflictuale, descurajarea infracționalității stradale și identificarea persoanelor urmărite.

Pe linie de siguranță rutieră, polițiștii vor asigura prezența activă în trafic, în special pe principalele artere de circulație, pe căile de acces către stațiunile montane și zonele turistice, precum și în punctele cu risc ridicat de accidente.

Activitățile vor viza combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și a blocajelor rutiere, precum și dirijarea și fluidizarea traficului.

Totodată, vor fi utilizate aparatele radar și echipamentele de supraveghere a traficului, fiind intensificate acțiunile de testare a conducătorilor auto pentru depistarea celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Pe linie de investigații criminale, vor fi intensificate activitățile de prevenire și combatere a infracțiunilor comise cu violență și a furturilor, în special în zona unităților de cazare și alimentație publică, precum și monitorizarea situațiilor cu potențial conflictual.

În același timp, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin va coopera permanent cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea intervenției rapide și eficiente, precum și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a tuturor manifestărilor publice organizate în această perioadă.

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin își reafirmă angajamentul de a acționa permanent în slujba cetățeanului, atât pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, cât și pentru creșterea siguranței rutiere.

În încheiere, dorim tuturor cetățenilor să se bucure de această minivacanță, și le recomandăm să respecte normele legale pentru a se bucura de această perioadă în liniște și siguranță.

Citeste si

Tabără românească de muzică și cântec pentru pacea mondială la Rusca Teregova

Localitatea Rusca Teregova din județul Caraș-Severin devine, în această perioadă, un punct important pe harta …