Poveste cu un bănățean mic, dar care a luptat să ajungă un mare campion: Doru Ursu
Doru Ursu, campion la marș, a făcut din profesia de dascăl o vocație. Există cadre didctice pentru care profesia devine o vocație. Doru Ursu, campion Balcanic la marș, a făcut din munca la catedră o pasiune născută din dragostea pentru copiii de la cele două școli la care predă: Școala Gimnazială „Petre Sava Băleanu“ din Văliug și Școala Gimnazială Dognecea.
Deși a fost în multe țări și a participat la concursuri și campionate de atletism, a avut performanțe în competiții sportive naționale și internaționale, Doru Ursu și-a dorit dintotdeauna să fie dascăl. A reușit să obțină o catedră la cele două școli. Deși a ajuns în mediul rural asta nu l-a împiedicat să-și îndeplinească cu conștiinciozitate misiunea de profesor, și nu numai atât, s-a implicat atât de mult că a organizat pentru copiii de acolo concursuri și campionate zonale de cros, determinându-i pe cei mici să aleagă o formă de manifestare prin mișcare. Deși, până să ajungă la catedra celor două școli, ora de sport însemna alergatul cu mingea prin curte, Doru Ursu nu s-a dat bătut și a reușit să-i implice pe copii în proiectele sale. a reușit să găsească sponsori pentru tricouri, medalii, cupe, diplome și să organizeze adevărate competiții sportive.
Impresionat de situația materială precară a multora dintre copii, acesta le oferă mici daruri din proprii bani și-i stimulează prin recompense în haine și dulciuri să se dedice lumii sportului în funcție de talentul și abilitățile fiecăruia în parte. Nu s-a lăsat descurajat nici de faptul că unii copii sunt cu cerințe educaționale speciale, iar când colegele au încercat să-l determine să renunțe la ideea de concurs cu acești copii, profesorul a plecat din start cu convingerea că vor câștiga competiția și așa a fost.
Susține că el ca și sportiv a fost descoperit de către un profesor de educație fizică și sport și speră că și el va descoperi tinere talente și chiar viitori campioni. De aici marele respect și recunoștiița pe care o are față de dascăli. ”Dacă nu era domnul Octavian Măzăran nu mai practicam sportul. A fos singurul care m-a determinat să rămân în sport, atunci când am vrut să renunț, până la vârsta de 30 de ani. Fac sport de 18 ani.” Unul dintre motivele pentru care a dorit să renunțe a fost partea materială. Și aici tot profesorul Măzăran a venit cu susținere. Foarte mulți tineri talentați renunță la sportul de performanță din cauza lipsei banilor.
Satisfacția cea mai mare o are atunci când vede bucuria din ochii copiilor în momentul în care participă la diverse competiții sportive și sunt tratați de către dascălul lor ca adevărați învingători, pentru că până la el copiii nu au avut parte de un astfel de tratament.
În organizarea crosurilor și campionatelor dintre școli s-a bucurat de sprijinul directorilor și a primarilor din cele două localități. ”Îndemn pe toți colegii mei de educație fizică și sport care predau la sate să ceară sprijinul autorităților și celor cu posibilități materiale din zonă, pentru că există deschidere spre a ajuta acești copii. Eu nu am reușit întotdeauna din prima, dar dacă ei m-au dat afară pe ușă eu am intrat pe geam și tot am reușit să obțin sponsorizare pentru acești copii”, a declarat profesorul Doru Ursu.
Își amintește că după prima lună de catedră la școala din Dognecea a vrut să-și dea demisia datorită obrăzniciei și lipsei de comunicare a copiilor din școala respectivă. Dar și-a impus să reușească și după câteva săptămâni i-a câștigat pe copii determinându-i să iubească ora de sport și să-l respecte ca profesor, dar și ei să se respecte între ei ca și colegi. Motto-ul lui este ”Cine vrea poate”.
Nu a renunțat nici în momentul în care și-a pierdut tatăl iar indemnizația de sportiv și ceea ce câștiga la concursuri mergea spre achitarea cheltuielilor în casă. Mama s-a îmbolnăvit și toate greutățile apăsau pe umeri săi și ai fratelui care acum are grijă de casă și de mama bolnavă.
Printre performanțele ca și sportiv se numără:
– recordul național la juniori anul 2002 II la marș în anul 2002
– record național la juniori I în anul 2004, la marș, recorduri pe care nu le-a doborât nimeni până în prezent
– locul 8 la Cupa Mondială de juniori I în Germania în 2004 (din aproximativ 80 de concurenți)
– campion balcanic în 2004, la juniori I
– a participat la Campionatele Mondiale din Italia, tot în 2004, an de glorie pentru el ca sportiv.
Se pregătește pentru încă două competiții la cele două școli, competiții la care vor participa în jur de 250 de elevi din 5 școli rurale. Singurul său ”of” este acela că speră să fie susținut cu un mijloc de transport să poată duce elevii de la Dognecea la competiția de la Văliug.
foto din arhiva campionului